Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, Societatea Română de Cardiologie, Societatea Română de Neurologie, Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Sectorului 3, lansează campania „Spune ce ai pe inimă”, primul demers de evaluare a riscului cardiovascular şi informare pentru depistarea precoce a fibrilaţiei atriale, cea mai frecventă tulburare de ritm cardiac şi unul dintre principalii factori de risc pentru accidentul vascular cerebral.
La nivel european se apreciază că aproximativ 6 milioane de persoane suferă de această afecţiune tăcută, iar în România se estimează că aproximativ 200.000 de oameni au fibrilație atrială. De aceea, campania își propune să atragă atenția asupra riscurilor la care sunt supuse persoanele nediagnosticate și netratate – accidente vasculare cerebrale, de cele mai multe ori cu urmări tragice pentru tot restul vieții.
Astfel, în perioada 25 octombrie – 03 noiembrie 2013, în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” (Parcul IOR – Titan) din Bucureşti va fi amenajat un punct de informare pentru depistarea precoce a fibrilaţiei atriale, unde oamenii vor beneficia şi de evaluări gratuite a riscului cardiovascular.
„Mulţi dintre pacienţii cu fibrilaţie atrială nu au niciun fel de simptom, iar acest lucru face ca boala să fie de cele mai multe ori ignorată. Studiile arată că fibrilaţia atrială se asociază cu un risc crescut al pacienţilor de a dezvolta accidente vasculare cerebrale, una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică în România”, a declarat Vasile Barbu, Preşedinte al Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.
Cercetările recente arată că fibrilaţia atrială se asociază cu un risc de 5 ori mai mare de a dezvolta un accident vascular cerebral. Totodată, accidentele vasculare cerebrale la pacienţii cu fibrilaţie atrială cresc cu 70% riscul de mortalitate, prelungesc cu 20% spitalizarea şi reduc cu 40% rata de recuperare.
Accidentele vasculare cerebrale produse pe fondul fibrilaţiei atriale implică nu doar costuri directe şi indirecte foarte mari pentru sistemul de sănătate (din cauza numărului de zile de spitalizare și recuperarea ulterioară), dar are și urmări traumatizante pentru pacient şi familia acestuia, care de multe ori devine o persoană dependentă de cei din jur. În plus, spitalizarea unui pacient cu AVC pe fond de FA este cu aproximativ 30% mai scumpă decât a unui pacient cu AVC fără FA.
„Campania îşi propune să crească gradul de conştientizare a importanţei de a aborda preventiv această afecţiune cu grave consecinţe atât la nivel de sănătate a pacienţilor, cât şi la nivel economic, în ceea ce priveşte costurile tratamentelor. Această epidemie silenţioasă poate fi combătută prin măsuri care sunt acum disponibile şi pacienţilor români”, a declarat dr. Rodica Tănăsescu, Preşedinte al Societăţii Naţionale de Medicin Familiei.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…