Din cuprinsul articolului
Evaluarea Națională va avea loc, și în acest an, în condiții de pandemie. Autoritățile au luat măsurile necesare pentru a respecta regulile de igienă și distanțare, limitând riscul răspândirii virusului SARS-CoV-2. Prima probă va fi astăzi, la Limba și literatura română.
Evaluarea Națională pentru elevii de clasă a VIII-a începe marţi cu probă la Limba și Literatura Română. Peste 130.000 de absolvenți de gimnaziu sunt așteptați să susțină examenul, potrivit Ministerului Educației.
Cum se va desfășura Evaluarea Națională, în situația actuală?
Şi în acest an Evaluarea Națională are loc în condiții de pandemie. Sunt impuse măsuri pentru respectarea distanțării, a circuitelor de deplasare și a regulilor de igienă, comunică Rador.
Masca de protecție este obligatorie, însă nu se va mai face triajul epidemiologic și nici nu se mai măsoară temperatura la intrarea în școală.
Elevilor li se alocă un timp separat pentru completarea datelor de identificare, 15 minute, şi li se permit anumite sublinieri, însemnări și desene interzise în anii anteriori.
Totuși, candidații nu vor avea voie în sală cu manuale, dicționare, notițe, cu telefoane mobile și cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.
Nici ghiozdanele, rucsacurile, sacoșele sau poșetele nu sunt permise. Elevii vor avea asupra lor doar actul de identitate, stilou sau pix de culoare albastră, creion, gumă de șters, riglă, apă și șervețele.
Accesul în sală are loc de la ora 8:00 până la ora 8:30. Examenul va începe la ora 9:00, va fi supravegheat audio-video și va dura trei ore.
Calendarul examenelor
Proba scrisă la Limba şi literatura română, în cadrul Evaluării Naţionale ,se va desfăşura astăzi, 22 iunie, iar cea la Matematică, două zile mai târziu, elevii din rândul minorităţilor naţionale vor susţine examenul la Limba şi literatura maternă pe 25 iunie – potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Primele rezultate vor fi afişate pe 29 iunie, iar cei care nu sunt mulţumiţi de note pot depune contestaţie pe 30 iunie. Rezultatele finale obţinute la evaluarea naţională sunt publicate pe 4 iulie.
În acest an, Ministerul Educaţiei a decis să organizeze şi o sesiune specială pentru elevii claselor a VIII-a, care, din motive medicale, nu au putut participa la prima etapă a Evaluării Naţionale. Înscrierile, în acest caz, au loc numai pe bază de certificat medical, între 28 iunie şi 2 iulie, iar prima probă va fi pe 5 iulie. Şi absolvenţii de liceu susţin luna aceasta bacalaureatul, iar primul examen scris este pe 28 iunie, la Limba şi literatura română .