Categories: Ştiri sănătate

Euthyrox încă lipsește. Ce propun medicii și farmaciștii pentru a rezolva problema medicamentelor ”de negăsit”

Ce propun medicii și farmaciștii pentru rezolvarea problemei medicamentelor care lipsesc

Medicii de familie și farmaciștii vin cu soluții pentru rezolvarea problemei medicamentelor care lipsesc; spre exemplu, Euthyrox. Absența acestuia din farmacii este semnalată repetat de mai multă vreme de cei cu afecțiuni tiroidiene, potrivit rador.ro.

Deși medicii de familie pot prescrie pe rețetă simplă Euthyrox, farmaciștii nu pot face comenzi justificate pe baza rețetelor simple și nu pot aduce medicamentul în farmacii, spune președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, dr. Raluca Zoițanu.

Raluca Zoițanu: Ceea ce putem face noi este să dăm număr și serie rețetelor simple, astfel încât farmaciile să poată face acea comandă justificată menționată într-un ordin apărut în 2017.

Comanda justificată ajută pacientul să aibă acces la tratament când există discontinuități în aprovizionare cu acel produs în maximum 48 de ore, dacă acesta există în depozite.

Solicitarea farmaciilor ajunge la distribuitori și aceștia o trimit mai departe producătorului, explică președintele Asociației Farmaciilor Independenta Etica, Sânziana Mardale.

Sânziana Mardale: Această comandă justificată, de fapt, este un instrument în plus prin care practic farmacia ar trebui să primească prioritar medicamentul de care un anumit pacient are nevoie.

Sânziana Mardale a mai adăugat că un studiu realizat în luna februarie de asociația pe care o reprezintă arată că 180 de medicamente pentru bolile cronice lipsesc din farmaciile independente.

Recent Posts

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

7 minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

38 de minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

o oră ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

12 ore ago

Citeste si: