Categories: Ştiri sănătate

Când apare iarăși Euthyrox în farmacii. Ministrul Sănătății a făcut anunțul

Criza de Euthyrox în farmaciile din România a apărut încă din luna februarie, acest medicament fiind destinat tratării afecţiunilor tiroidiene.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi seară, că de săptămâna viitoare vor reapărea în farmacii mai multe medicamente căutate de populaţie, între care şi Euthyrox, el arătând şi că spitalele au pe stoc în acest moment Platinium şi Kaletra, medicamente necesare pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19.

„Am luat legătura cu tot ce era furnizori şi vor suplimenta această producţie şi vom avea, în perioada următoare, şi acel Euthyrox de săptămâna viitoare. Pentru Metformin avem diverse medicamente care sunt analogice, dar din acest moment avem şi Platinium, avem şi Kaletra, s-au făcut mai multe donaţii. Noi avem în achiziţionare şi contractare mai multe cantităţi. Şi la Institutul ‘Matei Balş’, doctorul Streinu-Cercel a făcut un necesar cam pentru 100.000 de pacienţi, în condiţiile în care să putem avea şi stocurile necesare. În acest moment, achiziţionăm prin Unifarm şi de pe piaţă această cantitate, pe care să o putem avea pentru rezervă. Ambele medicamente se pot folosi şi pentru HIV, cum e Kaletra, iar Platinium pentru artrită reumatoidă. Sunt boli care nu sunt COVID şi care au nevoie de aceste medicamente”, a declarat Nelu Tătaru, într-un interviu la postul Realitatea Plus.

Ministrul Sănătăţii a precizat că farmaciile s-au golit şi de paracetamol, dar şi alte medicamente deoarece populaţia şi-a făcut stocuri acasă „în virtutea aşteptării unor perioade mai grele”.

„Mulţi oameni şi-au făcut stocuri acasă, am văzut şi vânzările, noi urmărim şi patologia din spital, patologia COVID, patologia nonCOVID, cât şi cererea de medicamente din farmacii. Aceeaşi cantitate dispare acum până la jumătatea lunii, înainte rămânea şi pe luna următoare. Sunt acele mici stocuri pe care fiecare cetăţean şi le face acasă, tocmai în virtutea aşteptării unor perioade mai grele. Nu, în acest moment, din evaluarea noastră, este strict o diminuare a stocului prin consum, dar consum pus la stocaj acasă”, a mai menţionat ministrul Tătaru.

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

8 minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

39 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: