Din cuprinsul articolului
Dan Bittman nu are nevoie de niciun fel de prezentare, fiind unul dintre cei mai mari artiști ai României. Solistul trupei Holograf se bucură de un succes fulminant în industria muzicală, cu o carieră de mai bine de trei decenii în muzică. Deși cântărețul a preferat să-și țină viața privată departe de ochii celor curioși, iată câteva detalii care nu se știau despre vedetă.
Ce origini are Dan Bittman
Mereu și-a ferit familia de lumina reflectoarelor, astfel că puțini știu faptul că Dan Bittman are origini evreiești! Din nefericire, acum mai bine de 10 ani, artistul și-a pierdut ambii părinții la distanță de câteva luni.
„Tata a murit de Revelion 2011, iar noi aveam 3 spectacole și, dacă nu era colegul nostru, care din păcate nu mai este printre noi, Mihai Coman, care mi-a dat pentru prima dată în viață o pastilă și mi-a zis: ”Stai liniștit”, eram praf. Îl văzusem cu câteva ore înainte. Mi-am revenit și am cântat 3 spectacole”, a declarat Bittman, acum câțiva ani.
De ce s-a despărțit Dan Bittman de Liliana Ștefan
Invitat în podcastul lui Mihai Morar, acum ceva timp, artistul a vorbit, fără ocolișuri, despre separarea de mama băieților săi și motivele care au dus la această ruptură, vedeta asumându-și întreaga vină.
,,Liliana, mama copiilor mei. Ea a fost femeia pentru care am și făcut copiii. Am stat de vorbă și ne-am sfătuit. Am zis să facem un copil și uite, am făcut trei.
Până să ne despărțim, am stat vreo 29 de ani cât de cât împreună. Am făcut multe împreună. Ea a fost echilibrul. Dacă nu ai o femeie de genul ei, nu poți să duci o lucrare atât de mare.
Ne-am despărțit în condiții nu foarte amiabile, dar i-am spus lucrurile astea de-a lungul timpului și la plecare.
Motivele despărțirii sunt 100% ale mele, mi le asum. Ea a fost jumătate din viața mea, până la urmă, aproape.
Sunt 30 de ani aproape de când ne știm. Sunt ani mulți în care am trăit foarte frumos. Am încercat să avem o familie frumoasă”, a mărturisit Dan Bittman în podcastul Fain și Simplu.