Din cuprinsul articolului
Este vestea proastă a dimineții. Din păcate, apar noi informații triste despre starea de sănătate a lui Alexandru Arșinel.
Potrivit Antena 3, îndrăgitul actor este internat la Spitalul Universitar din Capitală, după ce a avut din nou nevoie de îngrijiri medicale.
Este vestea tristă a dimineții. De data aceasta, a fost dus la spital de fiul său din cauza unor escare, nişte iritaţii ale pielii care apar în cazul persoanelor care stau foarte mult timp la pat.
Luna trecută, maestrul a fost internat la Institutul Clinic Fundeni în secţia de Terapie intensivă, pentru că are mai mult probleme de sănătate, scrie sursa menționată.
Anul trecut, actorul a fost supus unei intervenţii pe cord, iar în urmă cu nouă ani a suferit un transplat renal.
Alexandru Arşinel suferă şi de diabet zaharat, dar are şi probleme cu tensiunea arterială.
Cum se roagă Alexandru Arșinel
Alexandru Arșinel a dezvăluit la un moment dat cum se roagă și ce ii cere în fiecare zi lui Dumnezeu.
„Doamne, te-ai ținut de cuvânt. Îți mulțumesc că m-ai lăsat să mă plimb în această lumea asta, și bună și rea. Și că m-ai ajutat aproape de fiecare dată să ies din încurcături. Cu un singur lucru nu m-ai ajutat încă și îți spun în fiecare zi: „Doamne, ajută-mă”.
„Și, te rog, ajută-mă ca a mea Marilena să se simtă puțin mai bine. Ai obligația asta pentru că sunt corect cu tine. Mă închin în fața ta, în fiecare zi, las-o pe Marilena să se simtă mai bine”, a declarat Alexandru Arșinel, potrivit sursei citate.
Actorul a vorbit și despre momentul în care soția sa a rămas paralizată în urma unui accident.
”Problemele de sănătate au apărut de când a căzut în cap, acum 3 ani şi jumătate. A fost la serbarea lui Rareș, nepoțelul.
Când a coborât pe scări, i s-a agăţat tocul şi a căzut în cap. A fost operată, dar a rămas paralizată toată, exceptând mâna dreaptă şi capul.
Acum e o femeie în permanenţă lângă ea, care o ajută, găteşte, face curăţenie. Soţia mea e un om deosebit, un partener de viaţă extraordinar, care nu mi-a pus frâne şi m-a lăsat să-mi fac meseria”, a mai transmis actorul.