Sari la conținut

Este UȘOR să renunți la fumat. Strategii eficiente care te pot ajuta

studiu despre țigări
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Prima țigară fumată de dimineață poate fi fatală

Este UȘOR să renunți la fumat? La prima vedere, fumătorii ar spune că nu, însă, potrivit specialiștilor, există strategii care pot dovedi eficiența în lupta împotriva fumatului.

Potrivit unui studiu publicat de Cochrane, o echipă de cercetători, profesionişti din domeniul sănătăţii, pacienţi şi persoane preocupate de îmbunătăţirea rezultatelor în domeniul sănătăţii, intitulat „Utilizarea ţigărilor electronice pentru renunţarea la fumat”, spun că există strategii de înlocuire a nicotinei şi produsele fără nicotină.

Specialiștii spun că există dovezi care relevă că, pe o perioadă de şase luni, fumătorii au avut mai multe şanse să se lase de fumat folosind diferite strategii.  Ultima analiză Cochrane relevă că ţigările electronice cu nicotină înregistrează rate mai ridicate de renunţare la fumat faţă de ţigările electronice fără nicotină, potivit news.ro.

Este UȘOR să renunți la fumat?

Concluzia cercecetătorilor arătat, de asemenea, că nu s-au înregistrat dovezi ale unor efecte nocive majore ale ţigărilor electronice cu nicotină atunci când sunt folosite ca alternativă la fumat.

„Ţigările electronice au generat o mulţime de neînţelegeri atât în comunitatea de sănătate publică, cât şi în presă, de la introducerea lor în urmă cu peste un deceniu. Aceste neînţelegeri îi descurajează pe oameni să folosească ţigările electronice ca modalitate de a renunţa la fumat. Din fericire, apar din ce în ce mai multe dovezi care oferă mai multă claritate”, a declarat Jamie Hartmann-Boyce, profesor asociat la Universitatea din Oxford, autor al raportului şi editor al Grupului Cochrane pentru Dependenţa de Tutun.

cum renunți la fumat

Strategia care îi ajută pe oameni să renunţe la fumat

”Cu sprijinul Cancer Research UK, căutăm noi dovezi în fiecare lună, ca parte a unei analize sistematice continue. Identificăm şi aducem laolaltă cele mai solide dovezi din cadrul celor mai pertinente studii ştiinţifice disponibile în prezent. Pentru prima dată, această cercetare ne-a oferit dovezi cu grad ridicat de certitudine privind eficacitatea ţigărilor electroniceîn a-iajuta pe oameni să renunţe la fumat în comparaţiecu terapiile tradiţionale de înlocuire a nicotinei, precum plasturii sau guma cu nicotină”, a adăugat Hartmann-Boyce.

Datele analizei Cochrane arată că, în timp ce 6 din 100 de persoane renunţă la fumat prin utilizarea terapiei de substituţie a nicotinei, un număr mai mare – între 8 şi 12 persoane – ar renunţa la fumat prin utilizarea ţigărilor electronice, care conţin nicotină.

Ţigările electronice nu expun utilizatorii la acelaşi amestec complex de substanţe chimice

„Ţigările electronice nu ard tutunul şi, ca atare, nu expun utilizatorii la acelaşi amestec complex de substanţe chimice care provoacă afecţiunifumătorilor de ţigări convenţionale. Ţigările electronice nu sunt lipsite de riscuri şi nu ar trebui să fie folosite de persoanele care nu fumează sau care nu prezintă riscul de a fuma. Dovezile arată că ţigările electronice cu nicotină sunt responsabile doar de un procent redus în ceea ce reprezintă riscul de a fuma”, a declarat Nicola Lindson, lector universitar cercetător la Universitatea din Oxford, managing editor al Grupului Cochrane pentru Dependenţa de Tutun şi autor al publicaţiei.

Potrivit cercetătorilor, sunt necesare mai multe dovezi, în special cu privire la efectele noilor ţigări electronice cu o mai bună eliberare a nicotinei decât cele anterioare, pentru a ajuta mai multe persoane să renunţe la fumat.

Un studiu similar realizat de cercetătorii din Statele Unite, realizat de Lancet Respiratory Medicine, a examinat măsura în care sistemele de livrare electronică a nicotinei sau un substitut de ţigară fără nicotină influenţează expunerea la substanţele toxice asociate consumului de tutun şi reducerea consumului de ţigări la fumători.

„Salutăm raportul Cochrane, care se adaugă unui număr tot mai mare de dovezi, care arată că ţigările electronice sunt un instrument eficient de renunţare la fumat. Îi descurajăm cu tărie pe cei care nu au fumat niciodată să folosească ţigările electronice, în special pe tineri. Aceasta deoarece ţigările electronice sunt un produs relativ nou şi nu cunoaştem încă efectele pe termen lung asupra sănătăţii”, a declarat Michelle Mitchell, director executiv la Cancer Research UK.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel