Categories: Stil de viaţă

Este total interzis astăzi, îți poate aduce mare ghinion dacă faci asta de Sf. Dumitru! Ce alte tradiții mai sunt în această zi

Sfântul Mare Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir, prăznuit vineri de credincioşii creştini, este patronul Tesalonicului. A fost ucis în ziua de 26 octombrie, pentru că a mărturisit credinţa creştină şi nu a vrut să se închine la zei, potrivit stirileprotv.ro.

Sfântul Dumitru a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorită calităţilor sale, guvernator al Tesalonicului, după moartea tatălui său. Mai târziu, împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creştin, fapt care l-a mâniat foarte tare. Aşa că, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor.

Venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă sunt adevărate cele auzite despre el, că şi-a dat toată averea săracilor şi că se închină lui Dumnezeu. Dimitrie a mărturisit că este creştin şi a defăimat închinarea la zei. Pedeapsa împăratului a fost maximă: Dimitrie a fost închis în temniţă şi ucis cu suliţa.

În prima duminică după sărbătoarea sfântului, la vecernie, în biserică are loc desfacerea raclei unde sunt sfintele moaşte, iar Mitropolitul scoate tava aşezată sub acestea, unde se adună şi astăzi Sfânt Mir. Acest mir care izvorăşte din moaştele Sfântului Dumitru este colectat şi amestecat cu ulei de la Sfântul Maslu, apoi împărţit în mici recipiente credincioşilor.

SFÂNTUL DUMITRU: TRADIŢII ŞI OBICEIURI

În credinţa populară, Sfântul Dumitru este vestitorul ierii şi patronul păstorilor. Astfel, dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă plantele.

Se mai spune că de Sfântul Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

Această sărbătoare este întâmpinată în fiecare an cu hramuri, pomeni cu colaci, dar şi jocuri cu focuri vii. După hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru reprezintă ultima şi cea mai însemnată sărbătoare a toamnei, care, conform superstiţiilor pastorale, reprezintă începutul iernii.

Printre cele mai spectaculoase obiceiuri care se săvârşesc în ajun de Sâmedru sunt focurile vii. În ajunul sărbătorii, în noaptea de 25 octombrie se ţine “Focul lui Sâmedru”, moment in care oamenii obişnuiesc să aprindă focuri în curţi sau pe dealuri.

Conform tradiţiei populare, oamenii care sar peste flăcări vor fi sănătoşi întregul an şi feriţi de necazuri, nenorociri şi boli. Rolul focului este de a alunga fiarele, având şi puteri roditoare, astfel încât după ce este stins oamenii obişnuiesc să arunce în grădină cenuşa şi cărbunii.

Femeile obişnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri şi prune uscate tuturor celor care sar peste foc.

De asemenea, în această zi se pomenesc şi morţii şi se dă de pomană coliva de Sâmedru, dar şi colaci în formă de cruce.

Conform tradiţiei, Sânmedru era considerat patronul păstorilor. Pentru a putea vedea cum va fi iarna care vine, păstorii obişnuiesc să îşi aşeze cojocul pe iarbă în mijlocul oilor, aşteptând să vadă care oaie se va aşeza pe el. Dacă o oaie neagră se aşează înseamnă că iarna va fi una bună, în timp ce dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aprigă.

Un alt mod de a afla cum va fi iarna este să urmăreşti mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sfântului Dumitru. Dacă dimineaţa se va trezi întâi o oaie albă şi va pleca înspre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

În Bucovina, persoanele care vor semăna usturoiul după sărbătoarea Sfântului Dumitru vor avea parte anul viitor doar de pagubă.

În regiunea Olteniei, oamenii cred că doar dacă vei respecta toate tradiţiile acestei sărbători vei fi într-adevar protejat de necazuri şi primejdii.

De Sfântul Dumitru nu trebuie folosit pieptănul. În caz contrar vei atrage asupra ta necazuri şi primejdii, potrivit credinţei populare.

În anumite zone, ţăranii îl cinstesc pe Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfânta Împărtăşanie.

Tot de Sfântul Dumitru, servitorii se tocmesc pentru diverse treburi şi se strică stânele.

Gospodinele spun că varza trebuie pusă la murat după ziua Sfântului Dumitru ca să fie bună şi să reziste toată iarna

Sfântul Dumitru este şi o zi a soroacelor. Este ziua în care se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani de Sfântul Gheorghe, de unde şi vorba că “la Sân-George se încaieră câinii, iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii”.

Este tradiţie din străbuni că, an de an, în ajunul zilei de Sfântul Dumitru, localnicii să facă un foc mare la marginea satelor şi să petreacă alături de familie şi de prieteni. Focul lui Sumedru semnifică sfârşitul anului agricol şi începutul sezonului rece.

“Hai la focul lui Sumedru, c-a mâncat căţeaua iedu!”, strigă copiii. Oamenii speră că flăcările vor mistui şi necazurile. Anul acesta, grindină le-a stricat serios socotelile. La final, unii localnici pleacă acasă cu câte un tăciune, pe care îl aruncă în grădina sau în livada, că să aibă noroc şi recolte bogate anul viitor.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

10 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

40 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: