Din cuprinsul articolului
Legea care prevede acordarea unei zile libere plătite pentru vaccinarea anti-COVID a intrat in vigoare. Astfel, angajații pot solicita, de acum, ziua liberă destinată imunizării. De asemenea, alte categorii de persoane care aleg imunizarea pot beneficia de această zi liberă.
Elevii, studenții și militarii vor putea solicita o zi liberă pentru vaccinare, conform legii. Pentru a beneficia de această zi, persoanele imunizate vor putea justifica cerința prin intermediul adeverinței de vaccinare.
A intrat în vigoare legea care prevede acordarea unei zile libere plătite pentru vaccinarea anti-COVID, comunică Rador.
Liberul nu este inclus în durata concediului de odihnă şi trebuie luat în ziua vaccinării angajatului sau a copilului minor cu vârsta până la 14 ani sau până la 26 de ani, în cazul copilului cu dizabilităţi.
Elevii, studenţii şi militarii vor primi şi ei o zi scutire de frecvenţă. Ziua liberă trebuie justificată cu adeverinţa de vaccinare, iar în cazul însoţirii copiilor, şi cu o declaraţie pe proprie răspundere de la celălalt părinte că doar unul dintre ei a cerut zi liberă.
Peste cinci milioane de români s-au vaccinat împotriva COVID, un număr important pe care îl aşteptam în urmă cu două luni.
A fost însă estimarea optimistă a autorităţilor, care doreau ca pe 1 august să fie imunizaţi cu prima doză cel puţin şapte milioane de oameni.
La cifrele actuale, calculele specialiştilor arată că vom atinge imunitatea colectivă peste doi ani. Cu valul patru ne vom confrunta însă toţi, mai uşor cei vaccinaţi cu ambele doze.
Peste cinci milioane de români sunt vaccinaţi cu prima doză, un anunţ care trebuia să vină în urmă cu două luni, aşa cum doreau iniţial autorităţile. Pentru 1 august ţinta era mult mai ambiţioasă, şapte milioane.
„Problema nu este că s-a amânat cu două luni ţinta din iunie, ci că ţinta principală, aceea de jumătate din populaţia rezidentă vaccinată, s-a amânat cu doi ani. Dacă ne vaccinăm astăzi, imunitatea se instalează optimal la 30 de zile. Deci, dacă vrem să fim protejaţi în septembrie, acesta este momentul să ne vaccinăm, pentru că altfel intrăm în septembrie în val şi dacă te vaccinezi în val nu doar că nu eşti protejat de vaccin, vaccinarea în val creşte riscul selectării tulpinilor rezistente la vaccin”, susține Octavian Jurma, medic și cercetător, la TVR 1.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…