Din cuprinsul articolului
Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat, recent, că autoritățile dispun de tot ceea ce este nevoie pentru a începe campania de vaccinare. Aceasta va fi inițiată pe 27 decembrie în toate statele membre ale Uniunii Europene, după o decizie a Comisiei Europene de a autoriza vaccinul cât mai repede.
După aprobarea vaccinului, pe 27 decembrie, statele membre ale Uniunii Europene vor începe simultan campania de vaccinare. În România, autoritățile asigură populația că suntem pregătiți cu tot ce este nevoie pentru a iniția imunizarea. Aceasta oferă prioritate cadrelor medicale, persoanelor din grupe de risc și din diferite domenii esențiale.
Premierul interimar Nicolae Ciucă încurajează românii să aibă încredere în acest demers, întrucât România este complet pregătită, relatează g4media.ro.
„Avem tot ce ne trebuie astfel încât să putem să demarăm campania de vaccinare începând cu ziua de 27 decembrie. Şi, folosesc acest prilej, pentru a-i îndemna pe toţi cetăţenii ţării să aibă încredere în această campanie, să aibă încredere în instituţiile statului şi în toate demersurile care au fost întreprinse, astfel încât să putem să avem o campanie coerentă şi eficientă”, a susținut Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.
România urmează să primească prima tranşă de vaccinuri anti-Covid, aproximativ 10.000, pe 26 decembrie. Acestea vor fi distribuite cadrelor medicale din Linia Întâi din 10 spitale din ţară, destinate îngrijirii pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2.
Pe lângă dezvăluirea primilor pași de imunizare, imediat ce vaccinul va fi disponibil, medicul Valeriu Gheorghiță încurajează oamenii să accepte formulele anti-COVID. Acesta a argumentat, pentru Digi 24, că vaccinul este singura noastră opțiune rapidă de a ne recăpăta libertatea, normalitatea și independența, conform Adevărul.
„Noi, ca strategie, am prevăzut în prima etapă personalul medical şi personalul din domeniul asistenţei sociale. Drept urmare, prima persoană va fi un cadru medical din cele 10 unităţi medicale” care vor primi primele doze de vaccin”, a susținut Valeriu Gheorghiţă, în mod exclusiv, la Digi24.