Din cuprinsul articolului
Ca urmare a unor modificări recente aduse legislației românești în materie de pensii, o nouă formulă de calcul a pensiilor va intra în vigoare de la 1 septembrie 2024.
Respectiva modificare atrage după sine o sumedenie de ajustări cu potențial de a dubla veniturile persoanelor vârstnice, mai ales în cazul celor care au muncit pe salariul minim pe economie o lungă perioadă de timp.
În acest sens, șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a precizat că noua modalitate de calcul a pensiilor va genera creșteri consistente pentru cei care au lucrat pe salariul minim o perioadă îndelungată. Această majorare ar putea să ajungă la peste 50%, în funcție de perioada de cotizare a fiecărei persoane.
”Cei care au pensii mici, care au lucrat pe salariul minim pe economie pentru o perioadă lungă de timp, acolo creșterile vor fi foarte mari. Vor fi de peste 50%, în funcție de stagiile de cotizare”, a explicat Daniel Baciu la România TV.
Un element din noua formulă de calcul îl reprezintă indicele de corecție, care este stabilit în raport cu numărul de puncte bonus obținute în urma anilor de activitate și a tipului de muncă prestată, potrivit News18. Punctele bonus sunt acordate după cum urmează:
– 0,5 puncte pentru fiecare an de activitate între 25 și 30 de ani
– 0,75 puncte pentru fiecare an de activitate între 30 și 35 de ani
– 1 punct pentru fiecare an de muncă peste vârsta de 35 de ani.
Valoarea acestor puncte bonus se inmulțește cu cea a punctului de pensie pentru a se determina valoarea suplimentară care este adăugată la pensia lunară a individului.
Spre exemplu, un pensionar care a muncit 30 de ani și beneficiază de 2,5 puncte bonus, având o valoare a punctului de pensie de 81 de lei, va beneficia de o creștere de 202 lei a pensiei recalculate.
Este important de menționat că nu toți pensionarii care au muncit cu salariul minim vor beneficia de o creștere de 50% a pensiei. Ba chiar, pentru unii, creșterea poate fi mai mică. De pildă, un pensionar cu o pensie minimă actuală de 1.281 de lei, care a muncit timp de 30 de ani și primește 2,5 puncte de bonificație, va beneficia de o creștere de doar 25%.
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…