Astăzi, 13 Ianuarie, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice (PL-x 66/17.02.2020), informează Administraţia Prezidenţială.
Actul normativ a fost inițiat de senatorul USR Cosmin Poteraș și prevede introducerea de cursuri de conducere defensivă şi de prim-ajutor, atât pentru obţinerea permisului de conducere cât şi pentru cei care au permisul suspendat.
”Anual, aproape 2.000 de oameni îşi pierd viaţa în accidente rutiere pe drumurile din România şi aproape 10.000 de persoane sunt grav rănite. Nu putem asista pasivi la pierderea de vieţi omeneşti şi cea mai simplă cale este prevenţia.
Cred că educaţia rutieră poate fi un pas înainte, în sensul în care, pe de o parte, poate ajuta la conştientizarea pericolului pe care condusul agresiv îl reprezintă şi – pe de alta – îi pregăteşte pe şoferi să conducă defensiv.
De asemenea, abilitatea de a acorda corect primul ajutor în caz de accident auto poate salva vieţi omeneşti, motiv pentru care am propus obligativitatea unui curs de prim ajutor ca o precondiţie pentru obţinerea permisului”, a transmis Cosmin Poteraş, potrivit unui comunicat de presă al USR.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…