Sari la conținut

Este nevoie de înotători. S-a dat startul înscrierilor, anunță și tu

Este nevoie de înotători. S-a dat startul înscrierilor, anunță și tu. Împreună facem valuri de bine. Campanie de strângere de fonduri cu tematică sportivă,  Swimathon București 2025 , a deschis înscrierile pentru acest an. După succesul ediției trecute, când au fost strânși 1.471.246 lei, anul acesta sunt așteptați peste 1.200 de înotători-fundraiseri, hotărâți să susțină 37 de proiecte sociale.

Anul trecut, Swimathon București a mobilizat 980 de înotători-fundraiseri și 9.482 de donatori, care au generat o donație medie de 155 lei, iar cea mai mare donație a fost de 25.000 lei. Cu o interacțiune de peste 130.000 de persoane pe rețelele sociale, campania a demonstrat că, chiar și într-o lume adesea considerată individualistă, spiritul de comunitate rămâne mai puternic ca niciodată.

Este nevoie de înotători. S-a dat startul înscrierilor, anunță și tu

Este nevoie de înotători.  Swimathon București 2025 dă startul înscrierilor pentru fundraiseri!

 

Fundația Comunitară București dă startul Swimathon București 2025. Dacă ești înotător, amator sau profesionist, înscrie-te acum pe swimathonbucuresti.ro și fii parte din această mișcare! Termenul limită este 9 mai.

Ce trebuie să faci? Alegerea unei organizații care te inspiră este doar primul pas. Fie că participi individual sau alături de o echipă, vei putea începe să aduni donații din momentul înscrierii, activându-ți rețeaua personală de susținători – prieteni, familie, colegi – și să demonstrezi, prin înot sau virtual, cât de mult îți pasă. Campania de donații se încheie pe 20 iunie.

Evenimentul principal al campaniei se va desfășura pe 14 și 15 iunie 2025, la Complexul Sportiv de Natație Otopeni și este dedicat mișcării și comunității. Și, la fel ca anul trecut, te așteaptă o atmosferă vibrantă, cu intrare liberă pentru susținători și un spațiu generos de socializare. Alături de sute de înotători, vei avea ocazia să te conectezi cu ceilalți și să sărbătoriți împreună puterea binelui.

 

Ce susținem? Organizații care acoperă o gamă largă de domenii, de la sprijinirea copiilor cu afecțiuni oncologice și susținerea tinerilor din medii defavorizate, până la protejarea mediului și promovarea egalității de gen și a drepturilor omului.

 

Este nevoie de înotători pentru Swimathon București

Swimathon București este o campanie de strângere de fonduri cu tematică sportivă din România, organizată de Fundația Comunitară București. În cele 12 ediții desfășurate până acum, campania a susținut 292 de proiecte, a adus împreună peste 5.800 de înotători și a strâns mai mult de 1,5 milioane de euro de la 49.000 de donatori. Împreună, am demonstrat că sportul poate fi un catalizator al schimbării sociale, aducând un impact real în comunitățile noastre.

Organizațiile susținute în cadrul Swimathon București 2025:

Save the Dogs, Asociația Umanitară Tadeu, Asociația Fabrica de Fapte Bune, Asociația A.R.T. Fusion, Asociația R.O.Z. & Asociația Împreună pentru Viață, Asociația Enable Emotions, Asociația Touched Romania, Asociația P.A.V.E.L., De-a Arhitectura, AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială), Bankwatch România, Asociația Sens Pozitiv, Asociația Comunitățile Viitorului, Tineri pentru Tineri, Internațional București FC, Centrul FILIA, Asociația MagiCAMP, Asociația Happy Minds, Asociația ACCEPT, Asociația Moașelor din România (AMșR), Asociația MozaiQ, Comunitatea Educație pentru Știință, Asociația Transplantaților din România, Asociația Îndemn la Educație, Her Time România, Ajungem Mari – Asociația Lindenfeld, Fundația Hospice Casa Speranței, Asociația Sus Inima, Centrul Aspera / Asociația pentru Susținerea Progresului în Educație, Recuperare și Acceptare, Asociația Dăruiește Aripi, Fundația Inimă de Copil, Fundația Romanian Angel Appeal, Clubul Câinilor Utilitari, Asociația Little People România, Fundația Progress, Asociația Help Autism, Fundația Comunitară București.

Popescu Daniela

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel