SCOPUL FINAL: moartea trebuie întârziată cât mai mult posibil. Dar este longevitatea un lucru bun?

Alexandra Postelnicu

În fiecare an, numărul persoanelor vârstnice creşte, atât în statele dezvoltate cât şi în cele în curs de dezvoltare, datorită succeselor înregistrate de medicina modernă în a împinge cât mai departe hotarul dintre viaţă şi moarte. Dar este longevitatea neapărat un lucru bun? – se întreabă astăzi BBC.

În California, fitness-ul este dus la extrem. În Beverly Hills-ul obsedat de imagine, magazinele gem de pilule şi poţiuni menite să prelungească viaţa. În Santa Monica parcurile publice sunt atât de înţesate de grupuri de fitness şi yoga încât autorităţile se gândesc să impună interdicţii. „În California, poţi vedea oameni exersând deja la ora 05.15 dimineaţa, ceea ce înseamnă fie bravo lor, fie că e manifestarea unei psihoze de ordin nevrotic care te face să priveşti cu disperare faptul că îmbătrâneşti”, a remarcat Ed Saxon, realizatorul filmului Fast Food Nation, din 2006.

„Faptul că persoane de 55 de ani îşi imaginează că pot arăta ca la 25 şi fac operaţii sau exersează cu fanatism nu mi se pare deloc o idee bună. Obsesia de a arăta mai tânăr decât eşti de fapt arată că negi realitatea şi înseamnă probabil într-un fel sau altul şi o negare a propriei valori”, a punctat Saxon.

Pe lângă nebunia cu fitness-ul, intervin şi recomandările veşnic în schimbare despre ce trebuie să mănânci ca să rămâi tânăr: să fie oare afine, suc de frunze verzi, pâine uscată fără gluten? Vinul roşu o fi bun pentru mine sau nu? Şi ciocolata?

Unii pot să ridice din sprâncene, dar scopul este clar: moartea trebuie întârziată cât mai mult posibil.

„În SUA, e aproape de la sine înţeles că longevitatea e un lucru bun”, a spus Susan Jacoby, autoarea cărţii Never Say Die.

Potrivit acesteia, în mare parte, această convingere iraţională că poţi face ceva ca să te asiguri cumva împotriva îmbătrânirii şi a bolilor care apar „are de-a face cu aversiunea americanilor faţă de ideea de a îmbătrâni”.

Industria prelucrării vârstei omului

Jacoby, care are 67 de ani, pledează împotriva „gunoaielor tip stil de viaţă sănătos” sau a „gunoaielor de suplimente” pe care le promovează ceea ce ea numeşte „industria prelucrării vârstei omului”. „Dacă vă uitaţi în spatele celor care vă spun că puteţi trăi sănătos până la 120 de ani, sigur veţi observa un domn sau o doamnă care vinde ceva”, susţine ea.

În realitate, majoritatea celor care trăiesc până la 90 şi ceva de ani „mor după o îndelungată perioadă de incapacitate”. „Pur şi simplu acceptăm acest mit, faptul că la 67 de ani suntem mai sănătoşi ca oricând înseamnă că vom ajunge la fel la 87 sau 97 de ani. Dar adevărul este – şi aceasta datorită unor progrese îndoielnice ale medicinei moderne, care îi pot ţine pe oameni în viaţă indiferent de împrejurări – că va trebui să ne gândim mai mult la cum să avem grijă de aceşti oameni”, conchide ea.

Este o observaţie bună de care trebuie să ţină cont factorii de decizie a politicilor sociale, dar şi fiecare dintre noi. Vrem să trăim mai mult, în cazul în care acest lucru înseamnă o perioadă mai lungă de suferinţă din cauza bolilor legate de înaintarea în vârstă?

În 1980, James Fries, profesor de medicină la Stanford University, a schiţat în New England Journal of Medicine o societate în care bolile cronice pot fi întârziate şi scurtate – o societate în care oamenii ar trăi o viaţă complet sănătoasă şi apoi ar muri relativ rapid, reducând timpul total petrecut în incapacitate în viaţă, adică o „morbiditate comprimată”, cum a numit-o profesorul. Problema este că e mai uşor să-i spui cuiva cum poate să-şi prelungească viaţa decât cum se pot scurta perioadele de declin al sănătăţii.

Totuşi, până una-alta, un exemplu bun de „morbiditate comprimată” a fost Besse Cooper, care a murit în decembrie 2012, la 116 ani, cedând titlul de cea mai în vârstă persoană din lume. Potrivit articolelor din presă, dna Cooper avea o stare de sănătate „uimitoare” şi nu s-a plâns niciodată de dureri. A avut o viaţă activă şi a refuzat să mănânce „junk food”. În ultima zi a vieţii sale, a luat un mic dejun copios, s-a coafat şi s-a uitat la un film despre Crăciun cu prieteni de-ai săi. A încetat din viaţă în linişte, la începutul după-amiezii, în urma unui stop respirator.