Potrivit studiilor, 66% dintre români consideră că au o viață stresantă, principala sursă de stres fiind locul de muncă. Sunt afectați în aceeași măsură atât bărbații cât și femeile.
Cu toții am experimentat stresul în viața de zi cu zi, mai ales atunci când ne simțim supraîncărcați și ne luptăm să facem față cererilor tot mai complexe. Aceste cereri pot fi legate de finanțe, de locul de muncă, de relații și de alte situații, esențial este că orice lucru care reprezintă o provocare reală sau este percepută ca atare, poate provoca stres.
În opinia psihologului Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, este important să conștientizăm că un eveniment poate fi foarte stresant chiar dacă el nu reprezintă un pericol real pentru noi, atâta vreme cât noi ÎL PERCEPEM ca atare.
“Stresul este de fapt o parte importantă a evoluţiei omenirii ajutându-i pe strămoşii noştri să supravieţuiască. Eliberarea de adrenalină adusă de un atac iminent din partea unor animale carnivore de dimensiuni mari i-a ajutat, de exemplu, pe strămoşii noştri să se pregătească pentru luptă şi fugă, iar acest gen de stres încă ne aduce beneficii şi astăzi.
Dar lumea modernă a adus cu sine un stres continuu asupra corpului și minții noastre – și există voci care consideră că încă nu suntem pregătiți să facem față acestei schimbări. Mai mult decât atât, contrar opiniei populare, nu orice stres este rău, ci fiecare persoană are propria toleranţă la felurile variate de factori de stres. Cheia este să ne ştim gradul de toleranţă, cunoscându-ne semnalele negative atunci când stresul ne atinge punctele critice”, consideră psihoterapeutul Angela Nuţu.
Tipuri de stres
Specialistul afirmă că stresul acut este unul pe termen scurt, care este adus de evenimente specifice la care trebuie să reacţionăm. “Poate fi o forţă ajutătoare, motivaţională şi poate fi palpitantă în doze mici (eustres), dar prea mult din ea este epuizantă și ne face să simțim că nu reușim să facem față provocărilor (distres). Stresul acut poate fi atunci când te dai în trenuleţul roller coaster, dai un examen important, eviţi un accident de maşină, ceri o mărire de salariu etc.”, explică psihoterapeutul Angela Nuţu.
De cealaltă parte, stresul cronic este o suferinţă pe termen lung cauzată de factori de stres repetitivi. “Stresul cronic poate deveni o parte de rutină a vieţii, încât cei care suferă sub acțiunea sa nu-l mai observă şi îl acceptă ca fiind normal. Factorii de stres cronic pot fi: un loc de muncă epuizant, o viaţă de familie nefericită, probleme financiare prelungite, dificultăți de adaptare și socializare, efectele stresului cronic etc.
Dacă nu intervenim cu diferite metode de alinare sau relaxare, stresul cronic poate duce la dureri de cap, stomac deranjat, dureri în piept, tensiune arterială ridicată, insomnie, anxietate, depresie. Toate acestea cresc riscurile de boli de inimă cu până la 40%, de infarct cu 25%, iar de atac cardiovascular cu 50%. De asemenea, poate cauza tensiuni musculare ca reacţie reflexă de a ne proteja corpul împotriva posibilelor dureri şi răni”, spune Angela Nuţu.
Cum putem scăpa de stres? 5 metode simple
Relaxează-te! Un exerciţiu simplu de autohipnoză ne poate ajuta să intrăm foarte repede și ușor într-o stare de transă hipnotică, respectiv ne va ajuta să ne relaxăm profund. Cum îl punem în practică?
- Stai confortabil pe scaun cu tălpile lipite de podea.
- Acum trage puternic aer în piept, inspirând pe nas. În același timp ridică privirea, cât mai mult cu putință în sus, doar privirea, capul rămâne nemișcat. În acest fel vom ajunge cu ochii „dați peste cap”, în timp ce capul rămâne în poziție verticală, ca și cum am privi un punct interior, în creștetul capului.
- Menținem respirația și numărăm în minte 1, 2, 3.
- Lăsăm apoi privirea să coboare lent, foarte lent în jos în timp ce expirăm lent, controlat, pe gură. Pleoapele coboară lent, în final ochii închizându-se lent, natural, iar respirația devine și ea profundă și naturală.
- Repetă de minim 3 ori sau de ori de câte ori este nevoie pentru a adânci starea de transă.
- Atenționare! Nu face niciodată exerciții de relaxare sau intrare în transa hipnotică în timp ce ești la volan sau operezi cu diverse aparate, utilaje, etc. Alege pentru asta întotdeauna un mediu liniștit, sigur, în care pe cât posibil să nu fii deranjat cât durează exercițiul tău de relaxare!
Fă acest exercițiu ori de câte ori simți nevoia să te relaxezi și destresezi, mai întâi exercițiul așa cum este descris, apoi ideal ar fi să asculți o înregistrare care să te ajute să te relaxezi și mai mult.
Mişcă-te! Eliberarea de endorfine şi concentrarea pe corpul tău te va face să te simţi mai bine, exercitiile fizice ajutand sistemul nervos să se relaxeze. În loc să te concentrezi pe gândurile tale, concentrează-te pe corpul tău
Reglează-ţi sistemul nervos! Meditaţia și respiraţia conştientă sunt modalități rapidă de a te calma. Pur şi simplu ia o pauză şi concentrează-ţi atenţia pe 60 de respiraţii de fiecare dată când simţi că te sufoci şi nu faci faţă unui moment.
Nu te izola! Conexiunea cu oamenii care te fac să te simţi bine şi în siguranţă este una dintre cele mai eficiente modalităţi de a-ţi relaxa sistemul nervos. Suportul familiei şi al prietenilor este vital în recuperarea echilibrului.
Fă câteva schimbări benefice în viaţa ta! “Atunci când te lupţi cu stresul e foarte posibil să nu mai urmezi cursul firesc al vieţii tale. Somnul, apetitul, energia îţi vor fi afectate. Este un moment în care trebuie să măreşti efortul pentru o viaţă sănătoasă: orientează-te către o alimentație sănătoasă, apucă-te de un sport nou, relaxează-te înainte de somn”, conchide psihoterapeutul Angela Nuţu.