Este bine să mănânci slănină cu ceapă? Prof. Ciurea: Acesta este răspunsul!

Este bine să mănânci slănină cu ceapă? Prof. Ciurea are răspunsul. Neurochirurgul spune că este esențial să avem un echilibru atunci când vine vorba de alimentație.

„Să mâncăm ce am învățat să mâncăm în copilărie. Acele prime elemente se implementează în celule noastre. (…) Este foarte greu să schimbi alimentația. În primul rând, alimentația sănătoasă pe care o știm și o credem este alimentația pe care o cere organismul și suntem – mai mult sau mai puțin – sclavii acestei alimentații. Răspunsul este: echilibru. Să știm ce ne face rău. Ne place slana. Ne place și ceapa. Dar totul cu măsură! Acesta este răspunsul! Și să reținem că și vârsta contează”, a spus neurochirurgul Vlad Ciurea în cadrul podcastului moderat de Damian Drăghici pe YouTube.

„Dacă vrei să faci un efort fizic, trebuie să mănânci într-un anumit fel. Dacă ești la mare, trebuie să mănânci lucruri ușoare. Mănâncă adaptat condițiilor și a celor pe care le-ai primit din educație”, a mai spus Vlad Ciurea.

Prof. Ciurea: Câteva dintre lucrurile pe care creierul uman le iubește și care îi fac și bine

„Câteva recomandări pentru creier (și întregul organism):

Trezirea să fie cât mai de dimineață. Ora de culcare ideală: 21.30. Seara, să rememorăm ce am făcut în ziua respectivă și să planificăm ce facem mâine.

Primul lucru de făcut dimineața: de respirat aer curat în fața geamului deschis.

Prima băutură – un pahar de apă la temperatura camerei. Apoi, ceva dulce: dar nu zahăr, ci fruct sau ciocolată.

Micul dejun. Fără grabă, fără știri cu accidente, fără telefon. Ne încarcă negativ. Recomand să ascultăm muzică.

La prânz, nu foarte multă mâncare. Celula nervoasă vrea fructe și legume proaspete, dar nu din cele importate, și vitamina E (cel mai mare protector împotriva Alzheimer) – pe care o găsim în nuci, semințe, migdale, alune, piersici, pește slab, sunt foarte multe.

Seara: o friptură și un pahar de vin. Pledez pentru pește. Alcoolul în exces afectează centrii nervoși!”, a explicat pe contul de Facebook neurochirurgul Vlad Ciurea, doctor în ştiinţe medicale şi profesor universitar.

„Aerul curat, schimbările de peisaj, plimbările, discuțiile agreabile sunt câteva dintre lucrurile pe care creierul uman le iubește și care îi fac și bine”, a mai transmis Vlad Ciurea pe Facebook.

Recent Posts

Pregătiri pentru RĂZBOI! Anunţul crucial făcut de şeful militar al NATO

Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat companiile să fie pregătite…

10 minute ago

PONT. Momentul din zi în care să NU mâncăm ca să evităm hiperglicemia

Medicii atrag atenţia că secreția de insulină scade noaptea datorită ritmului circadian impus de creier,…

30 de minute ago

Dezvăluire incendiară! Cine se află, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu? Succes electoral fără precedent!

Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale din acest an, a fost votat de peste…

50 de minute ago

Medic: atenție la aceste prime semne de demență! Nu este vorba de pierderea memoriei

Demența își poate face apariția în mai mule moduri.  În timp ce pierderea memoriei este cel…

o oră ago

Top Performeri în Sănătate Gala Capital: ANDIS. Implementarea proiectelor celor trei spitale regionale de urgență din România

Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) a fost recunoscută la Gala Capital Performeri…

o oră ago

Călin Georgescu a luat pe toată lumea prin suprindere. Mesajul important transmis românilor

Călin Georgescu, candidatul-surpriză al alegerilor prezidențiale din România, a ieșit în fața presei pentru a-și…

2 ore ago

Citeste si: