Sari la conținut

Epidemiologul Emilian Popovici: despre controversele în jurul vaccinului anti-covid

Epidemiologul

Epidemiologul Emilian Popovici, Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a comentat subiectul vaccinului anti-covid, dar și controversele care s-au născut în jurul acestei soluții salvatoare.

„Când avem această perspectivă a unui vaccin de succes de ce să ne riscăm viața cu o boală cu o evoluție imprevizibilă?

Sunt unii care au spus pe diverse canale media, și unii erau chiar medici, că nu au încredere în vaccinare, că vaccinul a fost scos în timp scurt. Aveam alte așteptări de la gândirea lor medicală. Nu le mai am.

Sunt motive pentru care acest vaccin a fost obținut în timp foarte scurt, pentru că e vorba de o prioritate mondială cum poate nu am avut niciuna până acum. Este o implicare a firmelor producătoare la un nivel fără precedent.

S-au investit sume enorme de bani.

Până acum se respectau toate etapele în sensul de birocrație, așa că s-a economisit timp. Erau procese de stabilire a prețului, de marketing, nici acestea nu au mai fost considerate necesare.

Plus că a contat disponibilitatea subiecților participanți la testare. Dacă înainte erau în jur de 25.000 voluntari global pentru studii clinice, acum numărul de voluntari depășește necesarul. A existat posibilitatea să se lucreze din plin pe toate fazele.

Plus că avem posibilitatea ca prin modele matematice să reușim să vedem care produse sunt eficiente. Am încredere în acest vaccin.

Înainte de a spune da sau nu, trebuie să ne întrebăm dacă avem încredere în guvernele statelor. Toate guvernele doresc răul popoarelor lor? Ar trebui să fim superficiali să credem asta.

Trebuie să ne gândim dacă avem încredere în cercetarea internațională, care, de-a lungul timpului a găsit soluții care au salvat numeroase vieți”, a explicat  Epidemiologul Emilian Popovici.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel