Din cuprinsul articolului
Emoțiile negative. Viața emoțională are un rol foarte important în viața noastră. Emoțiile ne semnalează dezechilibre, protecție, nevoi. Dar, din nefericire, emoțiile negative devin acaparatoare. Dar ce se întâmplă când stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia ne acaparează?
Ura pe care o manifestăm faţă de persoanele din jurul nostru ne fac mai mult rău nouă decât celorlalţi.
Ura este de fapt un atac, arată psihologii, care afirmă că acţiunea nu rămâne fără un răspuns. Dimpotrivă, există o reacţie, care reprezintă în esenţă un instinct de apărare.
Corpul va răspunde printr-un exces de cortizon, care însă limitează anumite funcții cum ar fi digestia, în perioada în care acesta are nevoie de energie pentru a se proteja.
În mod obişnuit, organismul produce cortizon în cantităţi mici, în caz contrar am avea probleme cu somnul, dificultăşi digestive, de creştere în greutate, dar şi anxietate.
Funcţiile corpului sunt, prin urmare, perturbate din cauza excesului de cortizon. Pe baza unor investigaţii simple de sânge se poate stabili dacă hormonii stresului sunt peste limitele normale.
Aşa cum testăm nivelul zahărului sau al grăsimilor în sânge, putem, de asemenea, verifica şi cum stăm cu stresul.
Dacă suntem stresaţi, valorile cortizolului vor fi crescute, asemenea tensiunii arteriale, care va fi şi ea la valori mai mari.
Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan spune, de altfel, că stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii.
Neurologul explică cum și de ce a învățat să îşi controleze emoțiile negative. El spune că a învățat să nu se mai enerveze.
”Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţeleg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favorabil sănătăţii”.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…