Din cuprinsul articolului
Emilian Imbri, despre Vlad Voiculescu: „Un iresponsabil care nu servește interesul țării/ A făcut dovada că e asemenea unui virus”.
Medicul Emilian Imbri a fcăut o serie de declarații acide la adresa fostului ministru Vlad Voiculescu. Imbri consider, potrivit Realitatea TV, că Voiculescu „nu știe nimic” și este „un iresponsabil pentru că nu servește interesul țării”.
„Sunt acțiuni făcute parcă cu bună știință să creeze derută și acest scandal. Nu poți să nu știi, e clar, dl Voiculescu nu știe nimic. (…) Anumite lucruri, prin care a distrus niște persoane, i-au reușit. Are bombe cu efect întârziat cât a fost în minister: e vorba de transplantul din România. E vizibil.
Transplantul este tras pe dreapta în momentul de față. Și mai sunt câteva bombițe pe care le-a plasat. Eu îl numesc iresponsabil pentru că nu servește interesul țării.
Este foarte clar pentru cei care știu meserie că este vorba de neștiință. E vorba de o dezinstituționalizare a unei instituții foarte importante. Ministerul Sănătății a fost tras pe linie moartă, scos din circuit, pentru că nu există un program.
E simplu să vii să spui că vrei să faci reformă, „că mă bat cu mafia”. Ce înseamnă mafia în sistemul sanitar? E practic dată de cei care conduc, ei fac cererile și tu te conformezi sau nu. Nu există o mafie ascunsă. (…) E o mafie, trebuie să o schimbăm. Cu cine? Nu ai voie să faci alte reguli. Eu zic să încetăm discuția cu mafia din sănătate, să fim raționali.
Măiestria e să lucrezi cu oamenii pe care îi ai. (…) Nu e de vină dl Voiculescu, dumnealui poate fi total rupt de realitate. Cel mai periculos e un astfel de caz, acest om. Sunt de vină cine îl propulsează.” a declarat fostul manager de la Institutul „Victor Babeş” din Capitală.
Fostulul manager de la Institutul Victor Babeș a explicat de ce plecarea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății este un lucru corect fiindcă este asemenea unui „virus”. Mai mult de atât, medicul mai spune că această instituție nu ar trebui condusă de un membru din USR.
„E vorba despre al doilea val al pandemiei la Ministerul Sănătății. Acolo vor mai fi alte două valuri ale pandemiei dacă rămâne USR la conducerea Ministerului Sănătății sau dacă se întoarce Voiculescu. Vlad Voiculescu a făcut dovada că e asemenea unui virus. Nu putem comenta mai mult sau să facem glume pentru că nu e o glumă”, a mai spus fostul manager.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…