Din cuprinsul articolului
Emilian Imbri cere măsuri mai dure: „Nu mai contează că ești vaccinat de trei ori, probabil că o să ne vaccinăm a patra oară/ Germania vorbește foarte clar și evident de valul 5, dar noi nu suntem în stare să terminăm valul 4”.
Aproape toate cele până la 900.000 de cazuri identificare la nivel global în ultimele 60 de zile au provenit din tulpina Delta. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, acest lucru s-ar traduce prin faptul că 99% dintre cazurile Covid, la nivel mondial sunt provocate de varianta Delta.
De asemenea, potrivit OMS, scăderea utilizării măştilor şi a distanţării sociale sunt de vină pentru creşterea numărului cazurilor de infectări cu COVID-19, din Europa.
„Ne-am obișnuit cu numărul de morți”
În acest context, medicul Emilian Imbri consideră că lipsa de cunoștințe medicale și de igienă elementară vor conduce „încet-încet” la un dezastru în România. Fostul manager al Spitalului “Victor Babeș” din București
„Să știți că la un moment dat nu mai contează variantele. E oricum clar și stabilit de specialiști, cum ați spus și dumneavoastră, că în momentul de față avem această variantă Delta a virusului SARS-CoV-2. Am citit într-un comunicat că undeva în Franța s-ar fi decelat prin analizele respective o altă variantă de SARS-CoV-2, deocamdată nu este nimic oficial și nici nu au spus că ar fi ceva îngrozitor, și noi rămânem cu ce avem în România”.
Ce contează, însă? Contează că datorită modului nostru de a ne comporta și faptul că ne-am obișnuit cu Delta, ca și cum dacă ar veni Epsilon, lumea ar fi mai înrgirjorată.. Nu, nu. Ne-am obișnuit cu numărul de morți, ne-am obișnuit cu faptul că există această tulpină”, a declarat Imbri la B1 TV.
Emilian Imbri cere măsuri mai dure: „Nu mai contează că ești vaccinat de trei ori, probabil că o să ne vaccinăm a patra oară”
„Ca atare, vom continua să circulăm, așa cum circulăm, vor veni sărbătorile de iarnă, când chiar dacă nu va fi așa o spectaculoasă mișcare browniană tot ne vom relaxa în continuare, că am obosit de atât stres, și atunci sigur că se va transmite în continuare această variantă și tot timpul ne vom îmbolnăvi.
De ce? Pentru că eu în momentul de față cunosc cazuri, colegi de-ai mei, care sunt la a treia îmbolnăvire. Nu mai contează că ești vaccinat de trei ori, probabil că o să ne vaccinăm a patra oară ș.a.m.d. Vaccinul te scapă de spital, te scapă să ajungi cumva în stare gravă.
În rest, vedeți că se ia indiferent dacă ai trecut prin boală, indiferent dacă ai trecut prin boală și te-ai vaccinat, virusul se ia dacă nu respecți elementarul gest pe care trebuie să îl faci, să pui masca și să nu te îmbulzești sau să nu te apropii foarte mult de ceilalți.
(…) În continuare, numărul de decese este încă foarte mare, deși începe să scadă mai mult decât vizibil incidența. Haideți să vorbim despre testări. Toată lumea spune că am ajuns să-l cităm pe Lenin, dar mergem pe ideea că „Testați, testați, testați!”
Și, dacă am testat și omul este pozitiv și nu se izolează, pentru că are dreptul la libera circulație, are dreptul la tot ce vrea să facă, atunci degeaba testăm”, ”, a declarat medicul.
„Germania vorbește foarte clar și evident de valul 5, dar noi nu suntem în stare să terminăm valul 4”
Prin urmare, e nevoie de o înrăspire a măsurilor de restricție în România, susține specialistul.
„Cine să impună în momentul de față niște chestii mai aspre sau niște măsuri? Cine are timp de așa ceva? Vedeți că sunt foarte ocupați cei care ar trebui să încerce, și apoi scade foarte mult popularitatea. Imaginați-vă puțin cum adică să faci ceva ca alte țări? Noi suntem noi, întotdeauna am fost noi.
De asta vă spun că suntem într-un mare impas. Am scăpat totul din mână și încet-încet lipsa de cunoștințe medicale, lipsa de cunoștințe elementare de igienă, de sănătate publică ș.a.m.d. vor duce la un dezastru. Vom avea din plin manifestări de stradă. Deja Germania vorbește foarte clar și evident de valul 5, dar noi nu suntem în stare să îl terminăm pe acesta, valul 4. O să vină val după val, ce să mai discutăm”, a concluzionat Emilian Imbri.