Din cuprinsul articolului
Agenția Europeană a Medicamentului a anunțaț oficial, astăzi, că va evalua utilizarea vaccinului anti-COVID produs de Pfizer și la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Acest lucru ar facilita limitarea răspândirii virusului și, de asemenea, va oferi o protecție sporită împotriva Covid-19.
Varianta Delta, susțin specialiștii, afectează atât adulții, cât și copiii și tinerii de toate vârstele. Astfel, medicii atenționează că și tinerii pot dezvolta forme grave de boală, spre deosebire valurile precedente.
În cazul celorlalte tulpini, majoritatea copiilor și tinerilor erau asimptomatici.
De asemenea, medicii au observat că debutul bolii este mult mai agresiv, iar simptomatologia nu se manifestă treptat. Astfel, protecția este esențială inclusiv în cazul copiilor, susțin specialiștii.
Pfizer, administrat și la copiii cu vârste între 5 și 11 ani?
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a declarat luni că a început evaluarea utilizării vaccinului Pfizer/BioNTech la copii cu vârste între 5 şi 11 ani. EMA a precizat că va revizui toate datele legate de vaccin, cunoscut sub numele de Comirnaty, inclusiv rezultatele testelor clinice care implică copii, potrivit Reuters, citat de RADOR.
România a depășit pragul de 6 milioane de persoane vaccinate anti-COVID-19 cu cel puțin o doză
România a depășit pragul de 6 milioane de persoane vaccinate anti-COVID-19 cu cel puțin o doză – a anunțat Comitetul Național de Vaccinare.
Specialiștii insistă că vaccinarea este cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19, în acest fel reducându-se riscul de infectare și de transmitere a virusului.
Se reduce considerabil și riscul de spitalizare, precum și cel de deces.
Rata de vaccinare în România este încă destul de redusă comparativ cu alte țări europene, puțin peste 30% din populația rezidentă.
Ritmul vaccinării s-a intensificat în ultimele săptămâni în țara noastră pe fondul creșterii alarmante a cazurilor noi de COVID-19 și a deceselor asociate.
În ultimele 24 de ore, 32 de mii de persoane au fost vaccinate împotriva coronavirusului cu prima doză sau cu doză unică.