Sari la conținut

Eliberarea de gânduri negative. Cum le vindeci și de ce este important să le menții sub control?

sindromul burnout

În zilele noastre, un program încărcat este asociat cu acumularea de griji și gânduri negative. Pentru că trupul și mintea au o legătură foarte puternică, pesimismul poate avea repercusiuni asupra sănătății generale. Multe persoane ajung să somatizeze emoțiile negative pe care le simt. Din acest motiv, este esențial să știi cum le poți elibera și cum îți recapeți echilibrul interior.

O persoană ajunge să aibă aproximativ 80.000 de gânduri într-o singură zi. Dintre acestea, 80% sunt negative, iar 95% sunt repetitive, potrivit Digi24. Eliberarea de gânduri negative te ajută să îți îmbunătățești calitatea vieții și, de asemenea, facilitează restabilirea unui echilibru interior esențial.

De multe ori, suntem opriți de anxietate, griji și gânduri negative. Acestea ne pot afecta motivația și dorința de a ne organiza mai eficient timpul și energia. Deși acestea pot afecta în mod inconștient modul în care trăim, este esențial să aflăm ce gânduri negative se repetă în mintea noastră și, de asemenea, ce rezolvări eficiente putem găsi.

„Nu toate gândurile negative sunt disfuncționale. Dacă mi-e teamă că pic la examen, învăț. Dacă mi-e teamă că am uitat gazul deschis, mă întorc și îl închid. Sunt studii care arată însă că 97% din grijile noastre sunt de multe ori nefondate sau exagerate, deoarece au la bază un pesimism și o atitudine negativă”, explică Mihai Copăceanu, psiholog, în exclusivitate pentur Digi24.

Eliberarea gândurilor negative se poate realiza prin obiceiuri ușoare, care te ajută să îți menții echilibrul și să realizezi ce anume se repetă

„Sunt recomandări pentru cum poți elimina gândurile negative, legat de sport, o alimentație sănătoasă și odihnă, dar în cazuri de anxietate și depresie nu ai cum să le elimini, pentru că zilnic fac parte din tine.

Noi recomandăm să fie discutate, înțelese, chiar scrise pe o foaie sau chiar să fie folosite aplicații mobile anti-anxietate și anti-depresie.

Cultural, pentru noi, ca români, punem tot timpul răul înainte, dar ne blocăm aici. Este firesc să ai îngrijorări, dar ele pot fi exagerate. Dacă ai temperatură nu înseamnă că ai Covid, dar poți face un test să verifici”, adaugă psihologul.

Gândurile, baza emoțiilor și intensității trăirilor interioare

Gîndurile de zi cu zi stau la baza emoțiilor și a modului în care acționăm și ne comportăm. Intensitatea lor scade odată cu comunicarea acestora. Eliberarea gândurilor, în mod sănătos, se poate realiza cu ajutorul unui specialist, a apropiaților sau prin scris. Scrierea gândurilor pe o foaie, sau chiar într-un jurnal, te ajută să eliberezi energia negativă și să renunți la gândurile obsesive. Pauzele sunt, de asemenea, esețiale pentru recuperarea și reîncărcarea minții.

Internalizarea și acumularea gândurilor pot agrava emoțiile negative, care se pot transforma în griji constante. Acestea pot declanșa afecțiuni precum depresie sau anxietate. Dacă observi că gândurile tale negative se agravează, iar metodele obișnuite de a le elibera nu te ajută, este indicat să ceri sfatul unui specialist.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel