Din cuprinsul articolului
Testarea elevilor este un pas important în oprirea pandemiei, susțin specialiștii. Aceștia pot face testele de salivă la școală, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Cu atât mai mult, ministrul subliniază faptul că testarea nu este obligatorie, iar elevii au dreptul de a alege dacă vor sau nu să facă acest test.
În cazul în care aleg să îl facă, elevii mai mari se pot testa singuri, sub supravegherea cadrelor didactice.
Elevii se vor testa singuri, la școală?
De astăzi incidența nu mai are nicio relevanță în stabilirea modului de funcționare a unităților de învățământ, la fel cum nu mai contează nici procentul personalului vaccinat anti-COVID.
Un ordin comun al miniştrilor educației și sănătății prevede că în toate grădinițele, școlile și liceele dintr-un județ se fac ore în format fizic până la ocupare a 75% din paturile de spital destinate tratării COVID. Din acel moment, copiii trec în online până la revenirea la 70% a gradului de ocupare a paturilor.
O clasă sau o grupă de grădiniță face ore pe internet dacă în șapte zile consecutive sunt confirmate minimum trei cazuri, iar atunci când jumătate dintre clase sunt în această situație activitatea cu prezența fizică se suspendă în întreaga unitate.
Problema testelor de salivă folosite pentru depistarea infectării în rândul copiilor și al cadrelor didactice rămâne de actualitate, acestea nu sunt disponibile nici în acest moment. Ar putea ajunge în școli în maximum două săptămâni, a declarat în această dimineață, la RRA, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. El a vorbit și despre posibilitatea efectuării acestora în școală și chiar ca elevii mai mari să și le facă singuri sub supravegherea cadrului didactic.
„Ar îngreuna procesul educațional. Întotdeauna, de la debutul pandemiei și până acum, suntem puși în situația de a lua cea mai bună decizie între deciziile posibile. Sigur că îngreunează procesul educațional, dar, ca întotdeauna, trebuie să punem în balanţă echilibrul între efort și beneficiu, efortul este mare, beneficiul este încă și mai mare.
Am putea avea o imagine corectă, clară a situației epidemiologice la nivelul fiecărei clase, în măsura în care, subliniez, elevii acceptă testarea. Pentru că testarea, vă reamintesc, nu este obligatorie”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.