Din cuprinsul articolului
Eleve de 13-14 ani, luate cu ambulanța: S-au drogat în școală și au ajuns la spital. Ce spune medicul Radu Țincu despre acest incident grav.
Trei eleve cu vârste cuprinse între 13 – 14 ani, care s-ar fi drogat la o școală din București, au ajuns la spital, joi, cazul fiind preluat de polițiștii de la crimă organizată, relatează Realitatea.net.
Cele trei fete care erau în clase de gimnaziu, cu vârste cuprinse între 13 și 14 ani, spun surse judiciare, citate de Realitatea.net.
Elevele s-ar fi drogat joi chiar în incinta Școlii Centrale din Sectorul 2 al Capitalei. Fetelor li s-a făcut rău și au fost duse la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.
Mai multe surse medicale au precizat pentru B1TV.RO, că este posibil ca cele trei eleve să fi consumat substanțe psiho-active. Acestea au ajuns la spital cu stări de leșin, medicii urmând să facă investigații în acest sens pentru verificarea suspiciunilor.
Elevii care au alertat profesorii în legătură cu acest incident erau în ora de sport în momentul în care au ieșit în curtea școlii. Aceștia au văzut inițial o singură fată care a căzut efectiv la pământ lângă un copac.
Atunci au venit profesorii din cancelarie și profesorul de sport care se afla în curtea liceului, relatează B1TV.RO.
Ce spune Poliția Capitalei
Contactată de B1TV.RO, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București informează că a fost sesizată cu privire la faptul că 3 eleve ale unei unități școlare din Capitală au acuzat stări de rău.
La fața locului s-au deplasat polițiști ai Secției 6, precum și echipaje de prim ajutor. Elevele au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cercetările au fost preluate de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București.
Dr. Radu Țincu: „Cel mai probabil discutăm de substanțe inhibitorii…”
Medicul Radu Țincu a explicat pentru B1 TV: „Cel mai probabil discutăm de substanțe inhibitorii ale sistemului nervos central, care au deprimat creierul și care au produs alterarea stării de conștiență și probabil și o scădere a tensiunii arteriale și pulsului.
Rămâne de văzut după identificarea în probele toxicologice a tipului de substanță pe care le-au folosit.
Trebuie să le spunem copiilor și părinților că astfel de substanțe îi pot omorî.
O supradoză a unei astfel de substanță poate duce la oprirea respirației sau poate duce la o stare de comă atât de profundă care poate fi însoțită de vătămare prin cădere sau de vărsătură care să conducă la aspirarea conținutului la nivel pulmonar”, a explicat dr. Radu Țincu.