Din cuprinsul articolului
Potrivit celor mai recente date publicate chiar de Casa de Pensii, un fost judecător încasează aproape 22 de mii de lei lunar. Totul în condițiile în care pensia medie din sistemul public, adică cea pe care o primesc românii obișnuiți abia depășește pragul de 2.000 de lei.
Numărul pensiilor speciale în creștere
În luna iunie a acestui an, numărul pensionarilor speciali a fost de 11.548 de persoane. Din acestea, 5,656 de persoane erau foști judecători și procurori. Pensia medie a lor s-a ridicat la 24.879 de lei, informează InfoFinaciar.
- iunie 2024 – 11.548 de pensionari speciali
- 5.656 de persoane – foști judecători și procurori – pensia medie – 24.879 de lei (6.814 de lei pe contributivitate / 21.831 de lei din bugetul de stat)
- 1.377 de persoane – personalul aeronautic civil – pensia medie 12.917 de lei (6.341 de lei pe contributivitate/ 8.307 de lei din bugetul de stat)
- 794 de persoane – Corpul Diplomatic – pensia medie – 6.672 de lei (4.434 de lei pe contributivitate / 3.142 de lei din bugetul de stat)
- 2.221 de persoane – Personal auxiliar de specialitate al Instanțelor Judecătorești și Parchetelor – pensia medie 6.339 de lei (3.826 de lei pe contributivitate / 3.479 de lei din bugetul de stat)
Pensia medie din sistemul public iunie 2024 – 2.250 de lei
Ce sunt pensiile speciale în România
Deși inițial au fost concepute ca o modalitate de a recompensa anumiți magistrații pentru serviciile și riscurile asumate în cadrul carierei lor, aceste pensii speciale au ajuns să fie extinse la angajații din alte domenii.
Pensiile speciale acordate unor anumite categorii profesionale – precum militarii, judecătorii, procurorii, polițiștii sau diplomații – se bazează de obicei pe o contribuție mai mare din partea angajatului și a angajatorului și pe criterii specifice de vechime, grad, rang sau alte criterii.
În România, sunt 9 legi speciale care reglementează pensiile speciale. Aceste legi prevăd că persoanele care beneficiază de pensii speciale vor primi o pensie mai mare decât pensia medie din sistemul public de pensii, care este calculată pe baza salariului mediu brut pe economie.