Din cuprinsul articolului
O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române a adus săptămăna trecută, din Milano, Italia, circa 5.200 de doze de anticorpi monoclonali, care fac parte din schema de tratament împotriva COVID-19.
Potrivit comunicatului transmis de Ministerul Sănătății, cele 5206 fiole de anticorpi monoclonali au ajuns în 134 unități sanitare cu paturi pentru tratarea unui număr de 2603 pacienți.
Anticorpii monoclonali sunt proteine produse în laborator care imită capacitatea sistemului imunitar de a combate noul coronavirus. Aceştia se fixează de proteina virală de suprafaţă (Spike) şi blochează astfel capacitatea virusului de a se fixa de celulele umane,
Întrebat pe cine ajută anticorpii monoclonali în tratamentul care vindecă SARS-CoV-2, Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul ”Matei Balș” din Capitală a precizat că:
„Este tratamentul care a demonstrat că este eficient, cu condiția să fie administrat la începutul bolii. Practic, pacientul vulnerabil cel care o anumită vârstă, are boli cronice şi în cazul căruia ne așteptăm să avem o formă severă administrarea anticorpilor monoclonali la început, atunci când nu are nevoie de oxigen, atunci când toate lucrurile par că sunt în regulă.
Acești anticorpi vor face diferența, în sensul că, o mare probabilitate şi acest pacient nu va ajunge la o formă complicată, nu va ajunge în terapie intensivă. Anticorpii monoclonali care atenție sunt Anti Spike sunt cei care previn formele complicate şi împiedică ajungerea pacientului pe patul de terapie intensivă”, a spus medicul Adrian Marinescu.
Pentru a administra tratamentul, medicii au nevoie de o testare şi o evaluare rapide, iar pacientul trebuie să poată fi monitorizat acasă. Dacă pacientul ajunge la timp la spital şi este la debutul bolii, după ce i se fac analizele şi primeşte tratamentul cu anticorpi monoclonali, în trei ore poate fi deja acasă.
„Trebuie să fie un pacient care nu a primit alte tratamente de tip cortizon, alţi anticorpi monoclonali şi diverse alte terapii. Este un pacient nou, căruia trebuie să îi punem un tratament exact de la debutul bolii. O singură administrare este suficientă, care poate să însemne amestecarea a două flacoane în funcţie de tipul de anticorpi. Poate fi administrată doar la spital, trebuie monitorizat, dar este genul de tratament pe care îl pot folosi în camera de gardă, aşa cum fac şi americanii. Vorbim de forme uşoare şi medii, nu de pacienţi care au nevoie de oxigen”, a mai spus Adrian Marinescu.
Dr. Simin Aysel Florescu, Managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş“ din Bucureşti, explică cum acţionează anticorpii monoclonali pentru a neutraliza virusul:
„Anticorpii monoclonali se fixează de virus şi ei practic îl neutralizează, de aceea şi trebuie administraţi în primele zile de boală, pentru că atunci există virus circulant. Dacă îl administrăm după o săptămână, când deja virusul nu mai este circulant şi răul s-a produs, adică a pătruns peste tot şi a produs modificări histopatologice în principal în plămâni, dar şi în restul organelor, eficacitatea lor se apropie de zero după această zi. Ei se administrează la cei care au risc de evoluţie severă a bolii şi, da, în acest caz, se poate face diferenţa între viaţă şi moarte, însă există doar această categorie de pacienţi, până în 7 zile de la debutul bolii, pentru că nu putem considera că este o măsură terapeutică universală. După aceste zile nu mai au niciun efect“, a întărit medicul.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…