Sari la conținut

Efectul puțin știut al cafelei după prea multe pahare de vin: „Beția trează”. PLUS: patru secrete pentru petrecetri fără BEȚIE

Băută imediat după o noapte de petrecere stropită din plin cu alcool, licoarea amăruie și neagră oferă o falsă senzație de trezire. Alcoolul este eliminat din organism treptat, abia după câteva zile.

Andreea Ciulac

Același lucru este valabil și pentru dușurile reci, plimbările prin frig sau alte remedii de casă împotriva beției. Pe scurt, nimic nu poate grăbi sau încetini metabolizarea alcoolului. Etanolul conținut de lichior, vin sau bere este o excepție, spre deosebire de alte substanțe care, cu cât ajung într-o cantitate mai mare în organism, cu atât sunt procesate și eliminate din sistem mai repede. Robert Swift, profesor-doctor la Centrul pentru Alcool și Studii ale Dependențelor de la Universitatea Brown, dă exemplul apei țâșnite dintr-un furtun: o presiune mai mare înseamnă și o cantitate mai mare de apă pompată.
Atunci când o persoană dă însă pe gât, unul după altul, câteva pahare de băutură, arată Swift, concentrația de alcool din sânge va crește.

Așa se face că petrecăreții notorii întregistrează un nivel crescut al alcoolului din sânge chiar și a doua zi după beție. „În astfel de cazuri, cafeaua sau băuturile energizante ar putea face mai mult rău decât bine, pentru că dau senzația de trezie, dar fără a stimula în vreun fel și mintea. Accidentele de circulației sunt exemplul concret al pericolului iluziei oferite de cafea”, atareg atenția specialistul Robert Swift.

Cea mai eficientă metodă a de preveni instalarea stării de ebrietate, bucurându-vă totodată de petrecere, este respectarea regulii 1 la 1, adică o băutură odată pe oră. Greutatea, înălțimea, vârsta, sexul și moștenirea genetică sunt alți câțiva dintre factorii de care ar trebui să ținem cont înainte să bem. Femeile, spre exemplu, se amețesc mai repede decât bărbații, iar cercetătorii cred că unii oameni se nasc cu gene care-i predispun la tot soiul de dependențe.

•    4 strategii pentru un Revelion fără beție

1.    Sorbiți încet și nu depășiți un pahar de alcool pe oră.
2.    Alternați băuturile cu apă sau suc.
3.    Nu beți nimic pe stomacul gol. Carbohidrații în special, precum pastele sau pâinea, încetinesc absorbția alcoolului.
4.    Evitați cocktailurile „light”, îndulcite cu aspartam. Zahărul ajută ficatul să elimine mai ușor alcoolul, arată un studiu australian, în timp ce îndulcitorii artificial, deși înjumătățesc caloriile, nu fac decât să crească nivelul alcoolului din sânge.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel