Sari la conținut

Efectul neașteptat al vaccinului Covid. Descoperiri recente, dezvăluite de cercetători

Efect vaccin Covid. Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 au o probabilitate mai scăzută de a muri din cauza coronavirusului însă un studiu recent arată că există beneficii neanticipate ale imunizării anti-COVID, relatează CNN.

Astfel, este mai puțin probabil ca vaccinații să moară în lunile următoare vaccinării, indiferent de cauză, prin comparație cu nevaccinații, adaugă sursa citată.

Studiul reconfirmă siguranța vaccinurilor

„Cei care s-au vaccinat cu Pfizer, Moderna sau Johnson & Johnson (cele trei vaccinuri omologate în SUA, n.r.) au un risc de mortalitate non-COVID mai scăzut decât cei din grupul comparativ de nevaccinați”, au menționat cercetătorii într-un raport săptămânal al Centrului american pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

„Acest studiu, care reconfirmă siguranța vaccinurilor anti-COVID, arată că rata deceselor în rândul persoanelor vaccinate este mai scăzută, chiar dacă sunt excluse decesele provocate de COVID. Acest rezultat se adaugă dovezilor în creștere, aduse de alte cercetări, care spun că vaccinurile sunt eficiente în fața infecțiilor, bolilor grave și deceselor determinate de coronavirus”, a precizat Stanley Xu, cercetătorul-șef, într-un răspuns pentru CNN.

Risc de deces mai scăzut la vaccinați

Echipa condusă de Xu a studiat 6,4 milioane de persoane care s-au vaccinat anti-COVID și i-a comparat cu cele 4,6 milioane de persoane care au primit vaccin anti-gripal în ultimii ani dar care nu s-au vaccinat împotriva coronavirusului. Cercetătorii au separat persoanele care au decedat din cauza COVID sau care au primit un rezultat pozitiv la coronavirus și au murit ulterior, din alte cauze.

„În perioada decembrie 2020 – iulie 2021, persoanele care au primit vaccin împotriva coronavirusului au avut rate de mortalitate mai scăzute la cauze non-COVID, prin comparație cu persoanele nevaccinate, rezultatele fiind obținute după ajustarea datelor în funcție de vârstă, sex, rasă și etnicitate”, arată concluziile studiului citat de CNN.

Oamenii care se vaccinează tind să fie mai sănătoși

Astfel, în cazul persoanelor care au fost injectate cu două doze de Pfizer, probabilitatea de deces din cauze non-COVID a fost de 34% din cea a persoanelor nevaccinate în cazul persoanelor vaccinate cu două doze de Moderna, probabilitatea de deces a fost de 31% din cea a nevaccinaților în cazul persoanelor care au primit doza unică de Johnson and Johnson, probabilitatea a fost de 54%
Potrivit cercetătorilor, aceste rezultate se explică în parte prin faptul că oamenii care se vaccinează tind să fie mai sănătoși decât cei care refuză vaccinul.

„Mortalitatea mai scăzută în urma vaccinării anti-COVID sugerează efecte benefice importante asupra sănătății, care vor fi examinate în analize ulterioare”, arată cercetătorii, care concluzionează că, în SUA, toate persoanele care au cel puțin 12 ani ar trebui să se vaccineze contra coronavirusului cu produsele aprobate pentru piața americană.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel