Efectele dezastrului de la Cernobîl se resimt și astăzi. Cum suntem afectați de radiații

La peste 30 de ani după ce oraşul ucrainean Prîpeat a fost expus dezastrului de la Cernobîl, centrala este încă scoasă din funcţiune, iar zona rămâne un loc interzis. Chiar şi aşa, efectele celui mai mare dezastru din istorie continuă să îi bântuie pe cei care locuiesc în localităţile din apropiere. Încă se nasc copii cu deficienţe ale sistemului imunitar sau tulburări cardiace, susţin doctorii. Şi în rândul adulţilor, cazurile de cancer, boli cardiovaculare şi tiroidiene sunt crescute.

Numeroşi copii cu dezabilităţi locuiesc în Căminul pentru Copiii infirmi din oraşul Vesnova, de lângă Glusk, Belarus. Căminul nu este situate foarte departe de zonele contaminate de radiaţii, despre care se crede că au cauzat malformaţii congetitale pe scară largă, în întreaga zonă.

Imediat după catastrofă, cei 50.000 de locuitori din cel mai apropiat oraş de lângă Prîpeat, au fost evacuaţi de urgenţă în doar trei ore, într-o operaţiune guvernamentală majoră. Chiar şi aşa, la mai bine de două săptămâni după dezastru, reactorul a continuat să emită radiaţii, în ciuda încercărilor de a le stopa. Reactoarele 1, 2 şi 3, au fost repornite între 1986 şi 1987, iar Cernobîlul a produs energie nucleară până în decembrie 2000.

Cât de mare a fost iradierea de la Cernobîl în România

Pe 26 aprilie 1986, la 1.23 noaptea, la Centrala de la Cernobîl s-a produs cel mai mare accident nuclear din istoria omenirii, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Un nor de precipitaţii radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei şi părţile estice ale Americii de Nord. Suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Cât de mare a fost iradierea în România nu se poate aprecia cu exactitate, mai cu seamă că partea sovietică a dorit să minimalizeze accidentul în prima fază.

Potrivit  estimărilor programului internaţional pentru monitorizarea efectelor accidentului de la Cernobâl asupra sănătăţii (IPHECA), iniţiat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cantitatea de material radioactiv eliberată în mediu a fost de 200 de ori mai mare decât cea rezultată în urma exploziilor de la Hiroshima şi Nagasaki. S-a estimat că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu şi de iod şi 5% din restul elementelor radioactive prezente în reactor au fost aruncate în atmosferă.

Cea mai mare parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate de vânt, iniţial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o măsură mai mică, în Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. În ultimele zile, din cauza schimbării direcţiei vântului, au fost afectate mai ales ţările din sudul continentului: România, Grecia, Bulgaria şi Turcia.

În România anului 1986, populaţia a aflat cu întârziere despre ce s-a întâmplat la Cernobîl. La cinci zile de la accident, sovieticii ţineau autorităţile române încă “în ceaţă”. La 30 aprilie, direcţia vântului dinspre Kiev se schimbase brusc şi norul radioactiv care măturase deja nordul continentului european atinsese şi teritoriul românesc. La aproape o săptămână după explozia de la Cernobîl, chiar de “1 Mai Muncitoresc”, Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCR s-a întrunit într-o şedinţă de urgenţă pentru a discuta despre efectele catastrofei în România, scria Cotidianul, în 2008, care a publicat în premieră stenograma acelei şedinţe. O întâlnire “epocală” la care Ceauşescu a decis să informeze populaţia din zonele afectate de norul radioactiv doar pe jumătate şi să formeze o comisie de control asupra cazului, condusă de “savantul de renume mondial” Elena Ceauşescu. Însă, între timp, populaţia ieşise la iarbă verde şi petrecuse în natură, profitând de zilele libere de 1 Mai.

După 2 mai, oamenilor le era recomandat  să spele bine fructele şi legumele sau să evite ieşirile copiilor în spaţii largi.

Ulterior a fost declanşată o campanie în şcoli prin care elevilor li s-a administrat “antidotul” – o doză de iod. Iodul devenise în acele zile un panaceu căutat intens. La farmacii şi policlinici, unde se distribuia gratuit, binecunoscutele cozi nu mai mirau pe nimeni. Zvonurile, tipice unei lipse de informări oficiale, căpătau proporţii, colportate de panică.

Cancerul de tiroidă, atribuit în mare măsură radiațiilor de la Cernobîl

Potrivit unor surse independente, cancerul tirodian ar fi afectat circa  100.000 de locuitori din zonele afectate de norul radioactiv. de asemenea, numărul crescut de îmbolnăviri de leucemie este pus pe seama aceluiași fenomen.

Afecţiuni ale sistemului endocrin, în special glanda tiroidă, diabet zaharat, probleme oculare – creşterea numărului de cazuri de cataractă, cu debut precoce, afecţiuni diverse ale sistemului imun – cu scăderea rezistenţei la infecţii şi creşterea numărului de boli alergice, în special la copii -, probleme cardiovasculare, creşterea prevalenţei hipertensiunii arteriale, scăderea fertilității sau malformații congenitale, toate acestea au fost puse pe seama accidentului de la Cernobâl.

Cum putem să ne apărăm de efectele radiațiilor

După accidentul de la Cernobîl, românii au aflat cum să se apere de radiații. Principalul antidot în astfel de cazuri este  de iodura de potasiu. Dar iodura de potasiu protejează numai tiroida. Nu previne intrarea în corp a iodului radioactiv prin inhalare sau prin mâncarea contaminată. Nu protejează alte părţi ale corpului în afară de tiroidă și nu preotejează tiroida de alte componente radioactive în afară de iod, cum ar fi, de exemplu, cesiul, pentru care nu există antidot. De asemenea, medicamentele nu au efect retroactiv, deci, odată expusă iodului radioactiv, tiroida nu va îşi va reveni după tratarea cu iodură de potasiu. O doză de iodură de potasiu are efect pentru 24 de ore.

„În cazul unei contaminări serioase, ar trebui să existe clinici specializate. Iradierea poate fi exterioară sau interioară corpului. Spălarea corpului și îndepărtarea hainelor sunt folositoare pentru iradierea exterioară. Odată absorbite radiațiile în corp, aceste măsuri nu mai ajută la nimic. Se impune aici îngrijirea la terapie intensivă prin monitorizarea contaminării. Pentru acest lucru este nevoie de centre specializate, căci de pomană izolăm dacă dejecțiile sunt aruncate la canal și nu la un decontor special”, explică prof. dr. Victor Voicu. Din păcate, România nu deține astfel de centre specializate.