Peștele este unul dintre cele mai sănătoase alimente, iar cei care îl consumă frecvent au un risc mai mic de accident vascular, depresie şi boli neurovegetative, asociate cu îmbătrânirea.
Pe lângă toate aceste beneficii pe care le aduce consumul de pește, cercetătorii de la Harvard Medical School au descoperit că femeile care mănâncă două porții pe săptămână au risc mai scăzut să își piardă auzul la bătrânețe.
Nurses’ Health Study II a durat aproape 20 de ani și cuprinde informații de la 65,215 de femei. În cadrul cercetării, voluntarele au fost chestionate în legătură cu alimentația și cu starea de sănătate. S-a constatat că cele care mâncau pește erau mai puțin predispuse la probleme cu auzul.
”Acizii grași omega 3 din pește joacă un rol important în stimularea circulației sanguine de la nivelul urechii interne. În plus, o anumită substanță din pește ajută la neurodezvoltarea auditivă”, explică Dr. Sharon Curhan.