Din cuprinsul articolului
EES, noului sistem de frontieră al UE va fi introdus gradual. Ce înseamnă acesta, de fapt! Cunoscut și sistemul de intrare/ieșire acesta trebuia introdus la 11 noiembrie. Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, susține că, procesul nu a putut demara pe 10 noiembrie.
Potrivit site-ului Schengen.news, deși este confirmat că EES nu va fi implementat, comisarul Johansson susține că sistemul ar putea fi introdus gradual. Uniunea Europeană ar putea decide să introducă sistemul de intrare/ieșire (EES) într-o manieră treptată, a declarat comisarul UE pentru afaceri interne, Ylva Johansson.
Data de lansare de 10 noiembrie a fost amânată din nou, deoarece trei state membre – Germania, Franța și Țările de Jos – și-au exprimat îngrijorarea privind pregătirea din cauza lipsei de testare a sistemului.
Potrivit comisarului, în loc să introducă sistemul la toate punctele de trecere a frontierei în același timp, UE ar putea decide să-l implementeze pas cu pas, începând cu unele părți ale granițelor și apoi trecând la altele.
UE ar putea introduce EES pas cu pas, intrând în sistem, nu cu un Big Bang al tuturor punctelor de trecere a frontierei în același timp, a declarat Yla Johansson. În același timp, comisarul Johansson a subliniat că în prezent nu există un nou calendar și a remarcat că autoritățile lucrează la această problemă.
Până atunci, toți călătorii vor putea continua să călătorească în UE așa cum au procedat până acum, fără a fi nevoiți să treacă printr-un proces de înregistrare.
”Sper că putem începe cât mai curând posibil, dar până acum nu există o nouă cronologie. Acest lucru depinde și de evaluarea juridică pe care o vom face și lucrăm la asta chiar acum”, a afirmat ea.
EES este un sistem informatic automatizat care are ca scop modernizarea controalelor la frontieră și înlocuirea actualului sistem de pașapoarte. Sistemul este crucial pentru strategia UE de întărire a securității la frontiere și simplificare a procedurilor de imigrare.
De îndată ce va fi introdus, toți călătorii care intră în blocul comunitar pentru sejururi scurte și care nu depășesc 90 de zile vor fi obligați să se înregistreze și să furnizeze, printre altele, informațiile lor biometrice (imagini faciale și amprentele digitale) și alte informații personale.
Datele vor fi stocate într-o bază de date și vor fi utilizate pentru a înregistra intrarea și ieșirea străinilor, a detecta persoanele care au depășit perioada de ședere, pentru a preveni migrația ilegală și a detecta persoanele care folosesc identități false, susține UE.
Sistemul european de evidență a persoanelor va fi aplicat și în aeroporturi, precum și la alte puncte de frontieră. Consiliul Justiție și Afaceri Interne al UE se va reuni săptămâna viitoare pentru a discuta implementarea EES.
EES are ca scop automatizarea controalelor la frontieră, detectarea șederilor prelungite și îmbunătățirea securității generale.
Durerea de spate indică cancer în aceste situații. Deși cele mai frecvente cauze sunt leziunile,…
ZODIA care își va schimba radical viața. Nativii dintr-o anumită zodie avea parte de transformări…
Din cuprinsul articolului • „Avem ambiţia ca numărul fumătorilor să scadă substanțial până în 2030”…
Sfârșitul de an aduce adesea cu sine emoții intense din cauza schimbărilor, a evenimentelor neașteptate…
Fructele se numără printre alimentele cu efecte ultrabenefice asupra organismului, care nu trebuie să lipsească…
Previziunile ANM se schimbă constant. Conform celor mai noi date, vremea va suferi schimbări radicale…