Ești gravidă și în ultimul timp ai probleme legate de picioarele umflate? Nu trebuie să te sperii, edemul în sarcină este o problemă des întâlnită, normală care trece după ce naști.
Edemul, sau altfel spus, retenția apei în anumite părți ale corpului, este un fenomen des întâlnit în cele 9 luni de sarcină. Se crede că peste 60% dintre gravide au această problemă care apare mai ales la nivelul picioarelor.
Edemul, denumirea medicală a umflării anumitor părți ale corpului, este cauzat în timpul sarcinii de capacitatea acestuia de a-și rezerva o cantitate mai mare de lichid pentru a se asigura că fătul primește nutrienții de care are nevoie pentru a se dezvolta. De asemenea, presiunea exercitată de uterul în continua creștere conduce la încetinirea fluxului de sânge în vene și astfel, are loc o retenție de fluide ce favorizează umflarea, în special, a extremităților, ne-a explicat dr. Silviu Istoc, medic primar obstetrica-ginecologie la Spitalul Medicover.
Medicul a mai explicat și faptul că edemul este un simptom absolut normal al sarcinii, devenind mult mai vizibil în ultimul trimestru de sarcină atunci când uterul ajunge la dimensiunea cea mai mare. După naștere, umflăturile vor dispărea odată cu pierderea lichidelor aferente.
Iată ce poți să faci ca să diminuezi disconfortul produs de edem:
Această afecțiune poate fi ținută sub control prin adoptarea unor mici obișnuițe. Astfel, este indicat ca viitoarea mămică să consume suficiente lichide, cel puțin 2 l pe zi pentru a putea elimina depozitele în exces și totodată toxinele din corp, a completat medicul specialist.
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat companiile să fie pregătite…
Medicii atrag atenţia că secreția de insulină scade noaptea datorită ritmului circadian impus de creier,…
Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale din acest an, a fost votat de peste…
Demența își poate face apariția în mai mule moduri. În timp ce pierderea memoriei este cel…
Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) a fost recunoscută la Gala Capital Performeri…
Călin Georgescu, candidatul-surpriză al alegerilor prezidențiale din România, a ieșit în fața presei pentru a-și…