Cum se folosește corect Echinaceea. Poate bloca sistemul imunitar dacă este administrată greșit!

Echinacea este recunoscută pentru efectul de întărire a sistemului imunitat, de aceea mai este numită și  „regina imunității”. Dar trebuie administrată după anumite reguli pentru că ar putea duce la blocarea sistemului imunitar, în anumite situații. 

”Echinaceea este o plantă extrem de inteligentă. Ea modulează sistemul imunitar, ştie când să-l activeze, ştie când să-l oprească, pentru că răspunsul imunitar este unul complex, trebuie să fie pregătit să se lupte şi să îndepărteze factorii nedoriți, agenții patogeni, dar trebuie să se şi oprească atunci când agentul patogen a ieșit din raza lui de acțiune.

Sunt două tipuri de celule imunitare: celule imunitare helper (care activează răspunsul imunitar) și celule imunitare supresor (care opresc răspunsul atunci când pericolul a fost îndepărtat). Echinaceea, prin echinacozidă, (compusul activ al echinaceei) ştie să moduleze acest răspuns, ştie când să activeze, ştie când să oprească răspunsul imunitar.

Echinaceea este şi o plantă cu precauții

Studii clinice care s-au dezvoltat la Universitatea de Medicină din Harvard au arătat că Echinaceea administrată într-un dozaj maximal mai mult de două luni de zile deja lucrează numai pe celule supresor şi blochează răspunsul imunitar. De aceea, are limită de administrare.

Terapiile cu Echinacea pentru modularea imunității se administrează primăvară și toamnă în cure de câte două luni, cu patru luni de pauză. Această cură cu Echinaceea se adresează absolut tuturor categoriilor de pacienți.

Se poate folosi Echinacea şi în stare acută ( Ex: răceală, viroze). De exemplu: tinctura de Echinacea luată o linguriță la 2 ore în prima zi (în partea de trezire, nu şi noaptea) și în următoarele zile de 3-4 ori pe zi câte o linguriță limitează foarte mult perioada de boală. La copii sau la adulți se recomandă sub formă de tinctură. Doza uzuală la copii este o picătură de tinctură per kilogram corp/zi, dar creşte un pic şi frecvență și doza în prima zi administrare pentru a avea o limitare a bolii care să conteze, adică în loc de 7 zile să avem 4,”  a explicat dr. Adriana Tatomirescu, medic specialist igiena alimentației, cu competență în apifitoterapie, pentru Rador.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

7 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

8 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

9 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

9 ore ago

Citeste si: