Categories: Stil de viaţă

E uimitor ce se întâmplă cu silueta ta dacă bei un pahar de vin roșu înainte de culcare

Oamenii de știință au analizat mult timp efectele consumului de vin roșu asupra siluetei, iar rezultalele sunt îmbucurătoare. 

Un studiu realizat la Universitatea Harvard pe 20,000 de femei a arătat că participantele care au consumat două pahare de vin roșu pe zi, nu au avut probleme cu kilogramele în plus. Alte studii au scos la iveală că vinul roșu stimulează procesul de ardere al grăsimilor.

The Journal of Nutritional Biochemistry  a publicat un studiu care încercat să determine ce efect au strugurii și cum reușește vinul roșu să stimuleze scăderea în greutate. Experimentul a fost făcut pe șoareci de laborator și a demontrat că șoarecii cărora li s-a administrat extract de vin roșu, erau mai puțin predispuși să depoziteze grăsime la nivelul ficatului, iar nivelul glicemiei li s-a diminuat.

Un pahar de vin în loc de gustare

Persoanele care preferă vinul roșu în locul gustărilor dintre mese, nu au decât de câștigat. Băutura are mai puține calorii decât o felie de tort, înghețată sau chipsuri. Și nici nu conține grăsimi nesănătoase.

O americancă susține că a reușit să scape de 3 kilograme în tri săptămâni cu ajutorul vinului roșu. A ajutat-o să-și țină în frâu pofta de dulciuri și să mănânce mai puțin înainte de culcare.

Beneficiile vinului roșu

  • Pe lângă faptul că ajută la slăbit, are o mulțime de beneficii pentru sănătate, datorită conținutului de resveratrol.
  • Resveratrolul este un antioxidant puternic care previne cancerul, protejează inima și previne Alzheimerul.
  • Resveratrolul prelungește viața și crește performanțele sportive.

ATENȚIE!

Chiar dacă vinul roșu este sănătos și ajută la slăbit, nu trebuie să exagerați cu consumul. Secretul constă în moderație. Limitați-vă la un pahar-două pe zi.

 

Recent Posts

666: Ce semnificație are acest număr de temut, potrivit experților în numerologie

Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…

3 ore ago

Semnele care anunță demența încă din tinerețe, confundate cu alte boli

Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…

3 ore ago

Horoscop chinezesc: Întorsătură totală în viața acestor zodii

Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…

4 ore ago

Adio gripă și răceală: Cum se prepară leacul băbesc care îmbunătățește sănătatea instant

Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…

4 ore ago

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

5 ore ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

5 ore ago

Citeste si: