Din cuprinsul articolului
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a făcut anunţul oficial despre ce se va întâmpla cu pensiile de la 1 ianuarie 2025, potrivit noilor prevederi legislative.
Ministrul a declarat după şedinţa de guvern că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi, deocamdată, această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025.
Astfel, 13,8% din pensii se vor majora începând cu data de 1 ianuarie 2025. Acest lucru vine în urma unei indexări cu rata inflației, aplicată în proporție de 100%. Tot de la această dată, se vor indexa și cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare.
„13,8% se vor majora peste patru luni la 1 ianuarie 2025, când va avea loc prima indexare a valorii punctului de referinţă, conform legii.
Tot de la 1 ianuarie 2025 se vor indexa şi cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare. Mai rămân doar 4,4% dintre pensii care vor avea aceeaşi valoare după indexarea de la 1 ianuarie. Ele vor avea aceeaşi valoare pentru că astăzi nivelul lor este peste contribuţiile plătite comparativ cu ceilalţi pensionari.
De menţionat că, pe lângă indexarea cu rata inflației, se va lua în calcul și 50% din creșterea economică, ceea ce va însemna o majorare suplimentară a veniturilor pensionarilor, inclusiv cei care au beneficiat de recalculările din luna septembrie 2024.
Conform celor mai recente estimări, inflația din acest an va fi de aproximativ 6%. Creșterea salariului mediu brut ar putea fi de 4% şi, astfel, indexarea pensiei ar fi de 6% (inflație) + 2% = 8%. În prezent, pensia medie este estimată la 2.600 de lei.
De exemplu, pentru o pensie medie de 2.600 de lei, la 1 ianuarie 2025 pensia ar crește cu puțin peste 200 de lei.
Vestea proastă este că, după luna ianuarie 2025, pe parcurul anului viitor nu vor mai avea loc alte creșteri de pensii.
În plus, conform datelor Ministerului Muncii, aproximativ 200.000 de români vor rămâne cu pensiile înghețate, veniturile acestora nefiind afectate de indexare.
Ministrul Finanţelor a fost întrebat dacă vor exista bani pentru plata pensiilor indexate cu inflaţia în ianuarie. „Eu cred că lună de lună, inclusiv una octombrie, noiembrie, decembrie, fondurile necesare pentru recalcularea pensiilor după cum ştiţi au fost asigurate şi nu s- pus problema sub nicio formă ca aceste drepturi pe care le-au dobândit pensionarii să nu fie achitate la timp”, a spus ministrul, potrivit g4media.ro.
Boloş a precizat, despre indexarea pensiilor, că încă nu au început să lucreze la bugetul pe 2025. „Haideţi să discutăm la momentul respectiv, când vom lucra pentru bugetul anului 2025.
Pentru astfel de măsuri, legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025”, a afirmat Boloş.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…