Durerile de cap pot apărea din diverse motive. Dar unul din ele, nu foarte cunoscut, este acela că sinusurile frontale, pentru că nu se dezvoltă normal sau aproape deloc, pot cauza multe probleme. Și la copii, și la maturi. Iar specialiștii ne spun: nu există tratament!
Carmen Anghel
Ce sunt sinusurile? Când apar ele? La ce sunt bune?
În viaţa intrauterină, din luna a patra, la embrion apar primii muguri ai sinusurilor maxilare.
La naștere, copilul are sinusuri maxilare, are sinusuri edmoidale – cele poziționate de o parte și de alta a nasului, dar nu are sinusuri frontale. De-a lungul vieţii, acestea se dezvoltă sau nu. În cazul în care sinusurile frontale nu se dezvoltă pot apărea complicațiile, una din cele mai frecvente fiind durerile de cap, de care pacientul nu scapă niciodată.
Sinusurile frontale încep să crească pe la 6-8 ani
Doctor Lucia Popițiu, medic primar ORL, la Spitalul clinic de copii „Victor Gomoiu”, din Bucureşti, ne dă lămuriri cu privire la acest fenomen.
„Sinusurile frontale încep să se dezvolte pe la 6 – 8 ani. Se dezvoltă din ultima celulă edmoidală de sus, care tot crește și apar cele două sinusuri frontale, unul pe stânga, unul pe dreapta, separate de sept. În timpul vieții intrauterine, sinusurile se dezvoltă printr-o resorbție a unui țesut epitelial din acesta embriologic, iar după naștere, pentru că ne referim la sinusurile frontale, dezvoltarea acestora are loc datorită fluxului aerian, care se produce în timpul respirației”. Adică, atunci când noi respirăm, intră aer şi acest aer, prin presiunea pe care o exercită asupra osului, duce la formarea acestor cavităţi osoase. „Aerul împinge, împinge – mă refer la frontale care nu sunt dezvoltate, dar și la celelalte sinusuri, care sunt micuțe la naștere, și ele cresc odată cu dezvoltarea capului”.
Două roluri fundamentale: Izolează și „ușurează” capul
De ce avem aceste sinusuri? Care este rolul lor? Pentru ce mai sunt prevăzute în „planul” fiinţei umane, dacă pot cauza probleme?
Sinusurile sunt nişte cavităţi pline cu aer, la nivelul craniului. „Am spus întotdeauna – suntem făcuți perfect, Dumnezeu ne-a făcut perfecți – tot ce avem e cu un rol, cu un scop”, afirmă dr. Lucia Popițiu.
Aşadar, la ce sunt bune sinusurile?
„Ele au mai multe roluri: roluri extrinseci, care țin de exterior- ușurarea capului- capul deși e din os compact aici sus, prezența acestor sinusuri duce la ușurarea capului, căci dacă ar fi tot os compact, ne-ar cădea capul. Tot ce vă spun eu sunt niște teorii, pe care unii le acceptă, alții le infirmă. Dar aceasta, cu ușurarea capului, mi se pare logică.”
Un alt rol este de încălzire- de izolare la nivelul creierului. „Pe cap, aici sus și pe partea din spate și pe laterale avem părul. Acesta ne încălzește capul, ni-l izolează. Dar fața este goală. Astfel, fața este supusă tuturor intemperiilor- că e cald, că e frig- , iar acestea se pot repercuta asupra creierului, în zona frontală. Prezența acestor sinusuri între piele și creier are rol de izolare. E o bulă cu aer care izolează creierul”, ne explică specialistul.
Elimină secrețiile și influențează vocea
Sinusurile mai au şi alte funcţii, printre care şi eliminarea secreţiilor. Apoi, au funcţie fonatorie – de cât sunt de curate, de dezvoltate sinusurile noastre depinde vocea pe care o avem. Cei care au sinusurile înfundate au altfel de vorbire – intră în cavităţile de rezonanţă ale capului care duc la modificări ale timbrului vocal. „Ați văzut, când ești înfundat în nas, apare vocea aceea nazonată sau fonfăită”, adaugă dr. Lucia Popiţiu.
O suferință pentru toată viața
Ei bine, dacă aceste cavităţi pline cu aer, din zona frontală, nu se dezvoltă cum trebuie, la unele persoane, atunci, acestea vor suferi de dureri de cap. Există două feluri de probleme sau, mai bine zis, două perioade critice. Una este perioada copilăriei, când încep să se dezvolte sinusurile.
În general, creşterea nu este resimţită de copil. Dar există și cazuri când acest proces de creștere poate da dureri de cap. Mergem la neurologie, mergem la oftalmologie, dar nu găsim răspunsul. Până la urmă, soluţia poate veni de la ORL, aşa cum am aflat.
Durerile de cap pot fi pentru toată viaţa, dacă sinusurile nu s-au format cum trebuie în copilărie, nu au crescut. „Acele persoane, din nefericire, vor avea dureri de cap toată viaţa. Pentru că sunt cazuri când nu se dezvoltă total niciodată, ori ambele, ori doar pe o parte”, adaugă medicul.
Nu există tratament
Vestea proastă e că aceste dureri provocate de nedezvoltarea sinusurilor frontale nu au tratament. Iei pastile… „de cap”. Dar specialistul ne dă o speranță: „Respirația foarte bună, o respirație lejeră, care să permită pătrunderea aerului și prin sinusuri, inclusiv spre frontale, ameliorează și durerile de cap și pot duce și la o dezvoltarea, chiar mai târzie, a sinusurilor. Deci factorul cel mai important la dezvoltarea sinusurilor, după naștere, este cel respirator. Tratament medical sau chirurgical nu există”. Polipii, sinuzitele, deviațiile de sept pot fi factori care să oprească dezvoltarea sinusurilor.
Teorii pro Și contra
Referitor la sinusurile frontale se pare că există mai multe teorii. Nu există unanimitate în rândul specialiştilor în ORL, ba chiar sunt unii medici care spun că nu există legătură între nedezvoltarea sinusurilor frontale şi durerea de cap. „Eu vă spun din experiența mea, de 36 de ani, zice dr. Lucia Popițiu. M-am întâlnit cu fel și fel de cazuri – la adolescenți, la copii, la 16-17 ani, care prezentau dureri de cap. Am făcut tot felul de investigații – și oftalmologic, și neurologic, i-au făcut radiografie… Nu prezentau puroaie, nu aveau semne de sinuzită. I s-a făcut tot ce trebuia făcut în cazul unei dureri de cap. Singura chestie pe care am găsit-o a fost un muguraș al unui sinus frontal care nu era dezvoltat”. Poate fi dezvoltat pe o parte şi pe cealaltă nu. „Aceste hipoplazii de sinusuri frontale pot duce la dureri torpide toată viaţa, fără o explicaţie, fără o boală anume. Sunt acei indivizi care obosesc, fără să ştie de ce. În aceleaşi condiţii de lucru, de muncă, de mediu, de ambient, unii sunt vioi şi fresh, alţii sunt obosiţi. Totul are explicaţie pe lumea asta!”, ne atrage atenţia dr. Lucia Popiţiu.