Durerea este acea senzație de care toți fugim. Uneori, durerile care însoțesc menstruația sau reumatismul pot fi ameliorate cu ajutorul plantelor.
Atenție! Dacă durerea respectivă este accentuată și persistă mai mult de 10 zile, mergi la medic pentru investigații deoarece este foarte posibil ca durerea să ascundă o reală problemă medicală și să ai nevoie de tratament.
De regulă, atunci când ne doare spatele, când avem reumatism sau în zilele în care menstruația ne dă bătăi de cap avem impulsul de a apela la antiinflamatoare. Este drept că acestea ne ajută și durerea scade în intensitate, dar luate pe termen lung ele au efecte secundare destul de serioase. Putem încerca să apelăm la plante pentru a diminua durerile supărătoare.
Sunătoarea de exemplu, te poate scăpa de o nevralgie, dureri dentare. Poți să obții o pastă, un macerat din flori proaspete de sunătoare la care să adaugi câteva picături de ulei de măsline, iar după ce a fost compoziția lăsată la macerat o lună de zile să aplici pur și simplu maceratul pe zona care doare.
Frunzele de varză pentru durerile de spate. Tot ce trebuie să faci este să opărești câteva frunze proaspete de varză, să le zdrobești și să le pui pe o compresă sterilă. Aceasta se aplică pe zona dureroasă a spatelui.
Călinul este foarte bun atunci când ai dureri menstruale. Trebuie să pui 50 de grame de călin într-un litru de apă la fiert apoi strecori compoziția. Este indicat să bei 3 căni în timpul zilei, iar durerile vor scădea în intensitate.
Florile de maghiran sunt bune pentru crampele musculare. Trebuie să fierbi 30 de grame de plantă într-un litru de apă și să lași ulterior compoziția la infuzat. Se va aplica local, sub forma compreselor calde pe locul care doare.