Din cuprinsul articolului
Totul despre durerea în gât. O durere în gât este o senzație de disconfort sau iritație în gât care de obicei se agravează la înghițire. Durerea în gât este principalul simptom al faringitei (inflamația gâtului). Cele mai frecvente cauze ale acestui simptom sunt o infecție virală, gripa sau o răceală.
Medicul Bogdan Pascu a explicat, în cadrul emisiunii Sfat de Sănătate de la Antena 3 CNN, că acum este sezonul în care ne doare în gât mai tot timpul. Totuși, dacă durerea persistă, ce facem?
„Acum este un sezon în care ne doare în gât mai tot timpul. Ne poate durea de la schimbările bruşte de temperatură, de la infecţii virale, care practic apar la toată lumea.
Totuşi, dacă durerea persistă mai mult de două-trei săptămâni, ar trebui să ne punem un semn de întrebare şi să apelăm la un ORL, pentru o consultaţie.
Multă lume se grăbeşte să ia antibiotice. Trebuie să înţelegem că antibioticele se administrează la recomandarea unui medic şi doar atunci când există condiţii de suprainfecţie bacteriană. Doar dacă există febră de peste 38-39 de grade. În rest, tratăm simptomele. Există şi câteva leacuri băbeşti care ajută, mai amelioreză din simptome.
Răguşeala are mai multe cauze, iar una dintre ele este fumatul. O altă cauză este boala de reflux, o patologie digestivă, gastrică ce poate să ne dea răgușeală. Dacă această răguşeală durează de o perioadă scurtă de timp, atunci ne hidratăm foarte bine şi luăm vestite simptomatice”, spune medicul..
Infecţie virală
„În cazul în care răgușeala persistă, tot așa, mai mult de 2-3 săptămâni, trebuie să ne adresăm unui medic pentru un consult de specialitate, pentru că poate să ascundă și altă patologie. În principiu, depinde foarte mult de cum ne menajăm vocea. Dacă fumăm, trebuie să ne oprim din fumat trebuie să luăm aceste simptomatice, să stăm într-un mediu umed. Dacă este o infecţie virală, atunci într-un interval de 10 zile ne va trece această răguşeală.
Trebuie spus că răgușeala nu doare dacă este localizată strict la nivelul corzilor vocale. În momentul în care apare și durerea înseamnă că este implicată și mucoasa digestivă, adică laringele”, a spus medicul Bogdan Pascu.
Cauzele durerilor în gât sunt
1. Infecțiile de natură virală
2. Răceli
3. gripe sezoniere
4. COVID-19
5. Mononucleoza
6. Oreionul
7. Varicela
8. Pojarul
9. Herpangina
10. Amigdalita
11. Vorbitul excesiv
12. Bronșita
13. Boala de reflux gastroesofagian.