În ultimul timp te doare destul de des și de accentuat în partea dreapta, sub coaste? Ei bine, este foarte probabil ca acesta să fie primul simptom al problemelor la bilă, sau la fiere, așa cum este numită popular bila. Învață să recunoști simptomele și fugi la medic.
Numită medical colecist, vezica biliară este de forma unei pere. Aceasta este legată de ficat și principalul ei rol este de a colecta secreția bilei pe care o va elibera ulterior în intestinului subțire, atunci când are loc procesul de digestie.
De regulă, problemele medicale legate de bilă sunt destul de neplăcute, durerile sunt accentuate, iar pacientul rar poate să aibă un somn liniștit noaptea, dacă este în plină criză de fiere. De asemenea, apar și vărsăturile și senzația de greață, precum și crampele abdominale. De cele mai multe ori, durerile apar după o masă copioasă sau una servită în fugă. Se poate întâmpla, ce-i drept mai rar să apară și febra.
De regulă, o mare parte din afecțiunile legate de bilă, inclusiv existența pietrelor sau a nisipului, apar la femeile care au probleme legate de greutate, care sunt sedentare sau obeze. Dar printre factorii de risc se regăsesc și diabetul zaharat, sindromul de intestin iritabil, constipația, regimul alimentar nesănătos, consumul exagerat de alcool.
Iată care sunt principalele semne și simptome care indică o afecțiune a bilei:
- Apare senzația de greață care este deseori însoțită de vomă. Principalul vinovat sunt mesele bogate în prăjeli, alimente de tip fast-food.
- Balonarea, flatulență.
- Migrenele destul de accentuate.
- Pacientul nu suportă lumina.
De aceea, trebuie acordată o deosebită alimentației. Aceasta să fie cât mai echilibrată, mai ales dacă persoana în cauză știe că a mai avut astfel de probleme, sau dacă în urma unei ecografii abdominale i s-a spus că are nisip sau pietre. Se impune un regim alimentar strict dar și medicație care este recomandată de medicul specialist gastroenterolog. Uneori, se ajunge și la operație. Ca remediu natural bazat pe plante medicinale, cea mai indicată este rostopasca. Aceasta poate ajuta la calmarea durerilor, fiind și un excelent antiseptic.