Durerea în cancerul de pancreas este violentă! Cum se tratează și care sunt principalii factori de risc ai acestei boli oncologice

Cancerul de pancreas începe să se facă simțit, din păcate, când stadiul bolii este avansat. Știm cu toții că depistarea cancerului în stadii cât mai incipiente este una din cheile unui tratament de succes.

Simptomele cancerului de pancreas apar cand acesta este destul de avansat. In stadiile incipiente este asimptomatic si este descoperit intamplator in urma efectuarii unor investigatii imagistice de rutina, precum ecografia abdominala.

Cancerul de pancreas avansat se manifesta prin simptome precum durere in etajul abdominal superior, de multe ori cu iradiere in coloana, icter (tegumente si sclere de culoare galbena), steatoree (scaune moi, nelegate, care plutesc deasupra apei), scadere in greutate involuntara si multe alte simptome digestive nespecifice (greata, varsaturi, balonare etc). Daca apar manifestari care pot ridica suspiciunea de cancer de pancreas, trebuie efectuate analize de sange si investigatii imagistice sub indrumarea medicului specialist.

Analizele de sange uzuale pot arata probe inflamatorii crescute, enzime hepatice crescute, GGT si bilirubina crescute, enzime pancreatice crescute, hiperglicemie, markeri tumorali crescuti (CA 19-9, CEA). De mentionat este faptul ca makerii tumorali nu cresc intotdeauna in cancerul de pancreas si ca o valoare normala a lor nu exclude acest diagnostic. Prima investigatie imagistica in diagnosticul cancerului de pancreas este ecografia abdominala. Este, intr-adevar, o investigatie dependenta de operator si de pacient (evaluare dificila la pacientii balonati si obezi), insa orienteaza diagnosticul.

Daca exista modificari la nivelul pancreasului, rezultatul ecografiei se completeaza cu o evaluare tomografica sau prin rezonanta magnetica cu substanta de contrast intravenoasa.

Aceste investigatii pot pune diagnosticul de cancer de pancreas, dar, de cele mai multe ori este necesara biopsierea formatiunii tumorale pancreatice pentru certitudine si pentru a stabili tipul de tumora. Uneori sunt necesare metode diagnostice complementare: colangiopancreatografia endoscopica retrograda (ERCP), prin care se vizualizeaza caile biliare si pancreatice, si ecoendoscopia, care vizualizeaza tumora si extensia ei regionala; prin ambele metode se pot preleva si biopsii.

Dupa diagnosticarea unei tumori pancreatice maligne, se face stadializarea prin tomografie computerizata sau rezonanata magnetica nucleara cu substanta de contrast, evaluandu-se extensia locala si/sau la nivelul celorlalte organe.

Stadiile incipiente, desi rare, sunt rezecabile chirurgical si chiar curabile. Operatia clasica in cancerul de cap de pancreas este duodenopancreatectomia cefalica (procedura Whipple), prin care se rezeca jumatate din pancreas si duodenul. Din nefericire, majoritatea pacientilor sunt diagnosticati in stadii avansate, depasite chirurgical. Tumorile pancreatice avansate sunt fie extinse regional la nivelul vaselor si organelor din jur, fie extinse la distanta in plamani, ficat, creier etc. Tratamentul chirurgical in aceste situatii este paliativ, fiind util doar in rezolvarea unor complicatii asociate bolii.

Chimioterapia si radioterapia sunt necesare ca tratament adjuvant in formele de cancer incipiente, reducand riscul de recidiva, sau ca tratament paliativ pentru prelungirea vietii si diminuarea durerii in

formele avansate. Durerea in cancerul de pancreas este violenta si raspunde greu la analgezicele uzuale, de cele mai multe ori fiind necesare medicamente opioide, precum morfina.

Prognosticul cancerului de pancreas este prost si supravietuirea la 1 an este sub 28%, ne-a spus medicul Adelina Popescu, specialist gastroenterolog DigestMed.

Exista o serie de factori de risc care pot predispune la aparitia cancerului de pancreas:

Factori de risc care pot fi modificati:

  • Fumatul – creste de doua ori riscul aparitiei cancerului de pancreas fata de nefumatori
  • Obezitatea
  • Expunerea la anumite chimicale

Factori de risc care nu pot fi modificati

  • Varsta peste 45-50 ani
  • Sexul masculin
  • Rasa neagra
  • Istoricul familial
  • Sindroamele genetice ereditare – sindromul cancerului ovarian si mamar (mutatia genelor BRCA1, BRCA 2), sindromul Lynch, sindromul Peutz-Jeghers, pancreatita familiala)
  • Pancreatita cronica – consumul cronic de alcool poate duce la aparitia pancreatitei cronice, care ulterior poate degenera in cancer de pancreas.

Recent Posts

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

4 minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

34 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

o oră ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

o oră ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

2 ore ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Citeste si: