Cât de periculoasă e durerea de umăr. Poate anunța cancerul pulmonar și bolile de inimă

Prof. univ. dr. Adriana Sarah Nica, medic specialist în balneologie, medicină fizică și recuperare medicală, șef de secție la Clinica Universitară Recuperare Medicală III  I.N.R.M.F.B. Bucureşti precizează unde este mai exact localizată durerea, care sunt principalele cauze ale durerilor de umăr și ce trebuie făcut când avem dureri de umăr.

Trebuie să vedem dacă durerea de umăr ține, într-adevăr, de structurile musculo-capsulo-ligamentare, ține de articulație sau este o durere de vecinătate, deci care poate să vină din zona cervicală sau poate să fie o durere iradiată care vine dinăuntrul organismului, este o componentă de fapt viscerală.

Poate veni chiar de la un cancer toracal, un cancer pulmonar care poate să afecteze pleura și în momentul în care afectează pleura pacientul poate să acuze o durere pe partea respectivă și toată lumea să o dezvolte și să o trateze ca pe o banală durere articulară și periarticulară, dar ea să fie de fapt semnalul unei patalogii extrem de grave.

De ce apare cancerul pulmonar și care sunt primele simptome puteți afla din interviul LiveDoc cu dr. Magdalena Ciobanu, medic pneumolog. 

Articulația umărului este o zonă care curpinde și articulația pe care noi o vedem și mișcăm el mai mult la nivelul umărului: articulația scapulo-humerală, în care capul humeral, care are o formă rotundă, pivotează în cavitatea respectivă și îi dă o mare mobilitate. Cele mai importante mișcări sunt: mișcarea de ridicare a umărului în față și mișcarea în lateral. Acestea sunt mișcări extrem de importante pentru activitățile noastre cotidiene și care, prin tipurile de solicitare permanentă și uneori chiar suprasolicitare, ajung să deterioreze structurile care stau la bază și care reprezintă suportul anatomo-funcțional, de fapt toate elementele implicate care prind și structuri la nivelul toracelui anterior. Este vorba de articulații mai mititele, dar care dau un grad de mobilitate suplimentar în contextul în care pacientul își mișcă umărul, sau structuri posterioare pentru că și scapula – osul triunghiular posterior toracal – se mobilizează odată cu umărul și îi dă un important grad de mișcare.

Deci, iată că lucrurile la nivelul umărului sunt destul de complicate și ele trebuie analizate și în contextul vârstei și în contextul în care pacientul este întrebat: altceva vă mai supără în afară de durerea de umăr? Pentru că dacă este o durere în umărul stâng este posibil să fie o criză anginoasă atipică, iar dacă este o durere în umărul drept s-ar putea să fie debutul unei colici biliare sau o suferință biliară de un anumit fel, cu anumite particularități evolutive care, din când în când, îl atenționează pe pacient și acuză niște dureri în umărul drept.

Deci iată că această coloratură de durere în umăr este extrem de diferită și poate să plece de la numai afectarea părților moi din complexul articular al umărului sau pot să fie într-o conexiune de boală digestivă sau boală cardiacă. Sau, într-un context sistemic, vorbim de neoplasm, de boală sistemică, de poliartrită sau alte categorii de boli cu potențial sever de evoluție. De aceea, atunci când avem în față un bolnav cu durere de umăr ne uităm în ochii lui și încercăm să vedem dimensiunile suferinței.

Deci niciodată durerea de umăr nu trebuie tratată ca o banalitate. Iar, în al doilea rând, este aspectul disfuncțional, pentru că o durere de umăr determină pacientul să se potejeze la nivelul umărului și se îmbracă cu dificultate și dezvoltă diversele activități cu dificultate, încetul cu încetul. Această autoprotecție duce la deprecierea funcțională a structurilor în zona umărului și se dezvoltă o capsulită retractilă care nu mai doare așa de mult, dar nici pacientul nu mai poate să funcționeze ca lumea.

Cum putem ameliora durerea în prima fază, până ajungem la medic?

Românul are o marotă: de câte ori îl doare un genunchi, un umăr, o mână, repede, repede pune căldură. Nu întotdeauna aplicația de cald în zona dureroasă este binevenită. Dacă durerea are două componente, doare peste zi la diversele manevre sau tipuri de solicitări, dar doare și peste noapte, este de preferat să pună rece.

Crioterapia,care este o procedură locală, dar aplicată prin tatonare, inițial cu o compresă umedă rece 10 minute, un sfert de oră, jumătate de oră, după care putem să punem și aplicație de gheață local 5-10 minute prin tatonare, poate să fie la fel de favorabilă ca și aplicația de cald, care se pune numai în cazul durerilor care apar peste zi.

Deci în momentul în care există o reacție inflamatorie la nivelul umărului nu se aplică căldură local, ci se aplică o formă specială de rece care poate să meargă de la compresă umedă rece până la aplicație de gheață sau masaj cu gheață – dacă este cine să-l învețe pe pacient.Există însă pacienți care au contraindicație pentru acest tip de aplicație, cum ar fi pacienții cu poliartrită reumatoidă.

Cum putem preveni apariția durerii de umăr?

Dacă este determinată de o problemă legată de structurile muscolo-capsulo-ligamentare din vecinătarea umărului există diverse programe de exerciții speciale de întreținere. Deci, în momentul în care simțim o slăbiciune pe umărul respectiv sau o durere ar fi foarte bine să ne investigăm suplimentar și să aflăm cauza. Să se evite suprasolicitarea și pozițiile incomode de lucru timp indelungat.

 

Recent Posts

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

20 de minute ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

40 de minute ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

60 de minute ago

Leac din bătrâni pentru ciocurile din călcâie. Lidia Fecioru: După 3-4 aplicări încep să se dizolve

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…

o oră ago

Pr. Cleopa: Cel mai mare demon! Îl invoci fără să ştii chiar pe pomelnic

Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…

2 ore ago

Vești noi pentru seniori. Ce se întâmplă cu pensionarii care au venituri mai mici de 3.000 de lei

Vești noi pentru seniori. Seniorii cu venituri mai mici de 3.000 de lei ar putea…

2 ore ago

Citeste si: