Durerea cronică pelvină, o provocare medicală, socială și psihologică

Durerea cronică pelvină este o durere non-ciclică, ce persistă peste 6 luni, localizată ȋn abdomenul inferior, ȋn pelvis sau la nivel lombosacral. Din cauza dificultăţii de diagnosticare, durerea cronică pelvină este o afecţiune care determină pacientul să meargă “din doctor ȋn doctor”, din specialitate ȋn specialitate, medicii fiind tentaţi să o interpreteze ȋn contextul propriei specializări.

Mai mult decât ȋn alte patologii, pentru o abordare corectă, este necesară o privire holistică asupra  ȋntregului univers de factori ce o determină sau o agravează. Este o afecţiune ȋn dinamică. Ȋnainte de a privi patologia, trebuie să ȋnţelegi ce a provocat-o,  medicul trebuie să realizeze corect și complet anamneza pacientului, istoricul simptomelor-să se ȋntrebe când au apărut primele simptome, unde au apărut, unde iradiază durerea, ȋn ce context se agravează-astfel putând descifra originea, cauzele și factorii declanșatori. Examenul clinic trebuie realizat cu mare atenţie, ȋn detalii putând descoperi lucruri care să conducă spre stabilirea afecţiunii care a provocat această dizabilitate.

Durerea cronica pelvină necesită o abordare multidisciplinară, din cauza originii incerte și diagnosticului greu de stabilit. Deși diagnosticate cel mai frecvent sunt femeile, există studii care spun că apare frecvent și ȋn rândul barbaţilor. Provocarea ȋn diagnosticare rămâne la fel de mare, pacienţii bărbaţi fiind nevoiţi să consulte medici de specialităţi diferite, de la  gastroenterolog, urolog șamd, pentru a putea identifica o cauză certă.

Despre managementul durererii cronice pelvine explică Prof. Dr. Elvira Brătilă, medic primar obstetrică-ginecologie, interviu luat ȋn cadrul conferinţei: “Durerea cronică pelvină”, București, 19-20 Aprilie 2019:

Ȋn ginecologie, ȋn mod frecvent durerea cronică pelvină este dată de endometrioză, la  aproximativ 80% dintre femeile cu dureri pelvine fiind evidențiate laparoscopic implante de endmetrioză, deși, ȋn sine, patologia nu ar trebui să ducă la durere cronică, pentru că endometrioza se manifestă prin dismenoree, durere ciclică. Durata de peste 6 luni, intensitatea și caracterul ei recurrent pot duce ȋn timp la durere cronică pelvină.

Fiind vorba despre o suferinţă cronică, terapia de primă intenţie a durerii cronice pelvine este tratamentul medicamentos, cu analgezice. Pentru că acești pacienţi iau frecvent analgezice, aceasta nu este o soluţie pe termen lung, pentru că medicamentele administrate permanent, nu ȋși mai arată eficienţa pe termen lung.

Terapia durerii cronice este foarte complexă. Medicul care diagnostichează și tratează durerea cronică pelvină trebuie să aibă cunoștinţe despre inervatia pelvisului, cunoștinţe anatomice, de fiziologie a pelvisului, să știe cum să ȋncadreze simptomele, să gasească o cauză exactă, pentru un diagnostic corect și oferirea soluţiei terapeutice personalizate.

Odată gasită cauza durerii cronice, se poate recurge la tratamentul chirurgical al bolii.

Ȋn endometrioză, de pildă, tratamentul chirurgical va viza excizia completă a leziunilor și va realiza un echilibru ȋntre obiectivele pacientei pe termen scurt-mediu-lung: managementul durerii, prezervarea sau ȋmbunătăţirea fertilităţii și prevenirea recurenţei bolii.

Durerea cronică pelvină mai poate apare după intervenţii chirurgicale anterioare ȋn sfera pelvină. Din cauza unor intervenţii anterioare se produc procese de fibroză, respectiv inflamaţie locală, ce duce la blocarea filetelor nervoase ȋnconjuratoare și poate conduce la durerere cronică. Ȋn aceste cazuri, este necesară neuroliza, eliberarea nervilor afectaţi și blocaţi ȋn procesele de fibroză a filetelor nervoase și inflamaţiei locale.

“Tratamentul chirurgical al bolii este ȋn sine o mare provocare, fiind vorba de o chirurgie ce excede organul si zona pelvică. De multe ori marea provocare este găsirea sursei durerii. Dacă ne referim la zona pelvică, chirurgul va realiza o chirurgie de teritoriu, care trebuie să adreseze și implicaţiile la nivel genital, gastrointestinal, urinar. O mare provocare este cunoașterea inervaţiei structurilor nervoase din pelvis. Este importantă cunoașterea anatomiei, dar contează foarte mult ȋndemanarea și expertiza chirurgului. Am putea spune, fără să exagerăm, că managementul chirurgical al durerii cronice pelvine este cea mai complexă formă de chirurgie pelvică.” subliniază Prof. Dr. Elvira Brătilă.

In cadrul congresului a fost abordat si conceptul de “memorie a durerii”, precum și implicaţiile psihologice care pot transfera la nivel psihosomatic traume sau durere, ȋnmagazinata la nivelul scoarţei cerebrale. Trauma provocată de o durere manifestată permanent și zgomotos, necesită terapie si suport psihologic.

“Pacientul poate trece prin stări de anxietate, depresie sau atacuri de panică. De aceea, odată stabilită cauza, pacientul, femeie sau bărbat, ar avea nevoie de suport psihologic și uneori de medicaţie antidepresivă. Și din acest punct de vedere, durerea cronica pelvină, rămâne o mare provocare medicală, socială, economică și psihologică. Toate aceste provocări ar necesita o supraspecializare medicală ȋn terapia durerii, certificată printr-un atestat. Durerea cronică poate fi localizată nu numai ȋn pelvis, poate fi la nivel lobar, osteoarticular, poate adresa mai multe zone ale corpului. Este o afecţiune complexă, ce necesită un tratament și o abordare pe măsura complexităţii, ȋn România fiind puţini specialiști pregătiţi să facă managementul terapeutic al durerii cronice.” concluzionează Prof. Dr. Elvira Brătilă.