Din cuprinsul articolului
Nevralgia de trigemen, explicațiile neurochirurgului Dan Benția, în exclusivitate pentru DOCTORUL ZILEI. Este o afecțiune care periclitează activitatea cotidiană a pacientului
Nevralgia de trigemen este o afecţiune care se manifestă prin perturbarea funcţiei nervului trigemen, unul dintre principalii nervi ai feţei. Acesta poartă denumirea de „trigemen” datorită celor trei ramuri terminale ale sale: nervul oftalmic, nervul maxilar şi cel mandibular. Cu alte cuvinte, nervul trigemen controlează senzaţiile tactile şi dureroase de la nivelul creierului la faţă, musculatura folosită pentru mestecat, producţia salivară şi pe cea lacrimală. Mai multe despre această boală ne povestește doctorul neurochirurg Dan Benția.
Deși nu este o afecțiune tocmai frecventă la nivelul populației datorită durerilor mari pe care le presupune, aceasta este o afecțiune invalidantă adică periclitează activitatea cotidiană a pacientului. Se estimează că nevralgia de trigemen afectează 1 din 15.000 – 20.000 de persoane la nivelul Globului, însă se pare că numarul celor care suferă de aceasta boala este de fapt, mult mai mare, o bună parte dintre cazuri fiind diagnosticate eronat.
Simptomul dominant al nevralgiei de trigemen este durerea pătrunzătoare, care poate apărea oriunde la nivelul feţei, având intensitatea asemănătoare unui electroşoc. Nevralgia de trigemen afectează în principal persoanele cu vârsta peste 50 de ani, femeile având un risc mai mare de a suferi de această problemă în comparaţie cu bărbaţii.
În ce constă această boală?
Boala reprezintă de fapt afectarea nervului trigemen datorită unor multiple cauze. Nervul trigemen este unul din nervii cu un traiect lung intracranian si la nivelul fetei. Cel mai frecvent, nervul este afectat la nivel intracranian aproape de originea din trunchiul cerebral fiind apăsat de o venă sau arteră din vecinatate. Dar pot fi și din cauza altor patologii: compresiuni date de tumori, malformații, boli degenerative, fracturi etc.
În timp, leziunile de la nivelul nervului trigemen se pot extinde, implicând riscul afectării ambelor părți ale feței (ambii nervi trigemeni), astfel că tratamentul sau gestionarea eficientă a nevralgiei devine esențială.
De menționat faptul că la nivelul feței nervul trigemen este împărtit în 3 ramuri: nervul oftalmic ce enervează etajul superior al feței (fruntea), nervul maxilar (etajul mijlociu al feței- regiunea obrazului, nervul mandibular, nivelul mandibulei). Nevralgia de trigemen poate fi primară sau secundară. Primară( nu se decelează o cauză clară), secundară (se decelează o cauză clară).
Ce simptomatologie au pacienții cu nevralgie de trigemen
- Durerea debutează brusc, este extrem de puternică şi este percepută de tipul unei lovituri de cuţit înfipt în acea zonă sau cum spuneam mai sus ca un electroșoc.
- Durerea apare de obicei pe o singură parte a feţei, rar se întamplă să radieze spre alte zone.
- Momentele asociate cu durerea sunt spontane și sunt declanşate de mestecat, periaj dentar sau atingerea locului dureros.
- Durerea ține între 20 de secunde până la câteva minute
- Senzaţie de durere se simte ca o presiune înaintea apariţiei durerii identificate ca fiind nevralgie de trigemen
- Uneori durerile persistă zile, luni sau chiar ani, cu perioade în care pacientul nu are deloc simptome.
- Medicii au observat ca durerea se amplifică şi apare mai des în timp.
Care ar putea fi cauzele care sa determine o astfel de boală?
Inițial, majoritatea celor care se confruntă cu această boala nemiloasă cred că această durere este cauzață de un abces dentar. Studiile clinice au arătat că aceasta are alte cauze ce țin de alte zone și segmente ale corpului uman și sănătății acestuia.
Cauza nevralgiei de trigemen este dată de presiunea exercitată de un vas de sânge anormal pe nervul trigemen, care determină disfuncţionalitatea acestuia. Vârsta înaintată poate determina rigidizarea vaselor sangvine şi, implicit, afectarea nervului trigemen, la fel şi scleroza multiplă, care deteriorează teaca de mielină care are rolul de a proteja anumiţi nervi.
Printre alte cauze care pot determina nevralgia de trigemen enumerăm: accidentul vascular cerebral, tumoră cerebrală, hipertensiune arterială, traumatismele cranio-faciale, intervențiile chirurgicale. Sunt de asemenea alți factori care pot declanșa durerea asociată nevralgiei de trigemen: curenți de aer rece, mancatul, băutul, spălatul pe dinți, bărbieritul, vorbitul, zambetul, spălatul pe față.
Întrucat este extrem de dureroasa nevralgia de trigemen, crează probleme suferinzilor, de la anxietate la depresie, izolare sociala, igiena deficitara. Ca urmare a faptului ca nevralgia riscă sa se agraveze în timp, este vitală stabilirea timpurie a unui diagnostic corect. Tratamentul recomandat poate fi medicamentos sau chirurgical. De îndată ce am elucidat aceste aspecte, în calitate de medic voi recomanda un test neurologic și un RMN.
Avand în vedere că specialitatea mea este de neurochirurg, abordez această boală din acest punct de vedere și informez cititorii că procedura de chirurgie deschisa microchirurgicală sub microscop operator, care este folosită la ora actuală în mod frecvent în serviciile din neurochirurgie și implicit în tratarea chirurgicală a nevralgiei de trigemen, se numește, dupa cel care a descoperit-o, operația Janeta.
Ea se adreseaza compresiunilor pe care le-am descris mai sus date de o arteră sau venă pe nervul trigemen la originea lui provenit din trunchiul cerebral.
În ce constă această operație?
Operația constă în introducerea unui material care separă nervul trigemen de bucla de arteră sau vena care îl apasă. În cazul arterelor, pulsațiile date de o buclă arterială peste acestea poate să ducă la apariția nevralgiei. În cazul spitalului nostru se execută cu succes acest tip de operație , în ultimii ani operandu-se cateva zeci de pacienți cu rezultate bune și cu externare la cateva zile post-operatorii.
Post-operator pacientul trebuie să vină la controale periodice și să verifice permanent cu medicul chirurg starea sa, chiar dacă episoadele dureroase nu mai apar.