Sari la conținut

După un test Covid, unui bărbat a început să i se scurgă lichid cefalorahidian. Explicația medicilor

Un test Covid i-a cauzat unui bărbat o leziune la nivelul unui os care separă nasul de creier, iar lichidul cefalorahidian a început să se scurgă. Medicii spun că astfel de cazuri sunt rare și că, de obicei, apar pe fondul unui defect cerebral deja existent. 

După ce s-a confruntat luni întregi cu ceea ce părea a fi o secreție nazală nesfârșită, un bărbat din Republica Cehă a primit în sfârșit răspunsurile mult așteptate.

Se pare că problema era cu totul alta. Lichidul care s-a scurs din nara sa dreaptă timp de nouă luni nu era doar o simplă secreție nazală. De fapt, secreția era lichid cefalorahidian, adică lichidul clar și transparent care umple sistemul ventricular cerebral. Lichidul a început să curgă după o leziune cauzată de un test pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.

Scurgerile de lichid cefalorahidian nu sunt nemaiauzite, deși sunt foarte rare. Cazul de față reprezintă prima scurgere cunoscută care nu este asociată cu un defect cerebral existent, potrivit cercetărilor publicate în jurnalul JAMA Otolaryngology-Head & Neck Surgery. Așadar, deși situația este terifiantă, acesta nu este un motiv convingător pentru a nu te testa dacă ai fost expus la coronavirus.

Leziune la nivelul unui os care separă nasul de creier

Bărbatul a fost testat în martie 2020. Testul său a fost negativ, iar apoi acesta a presupus că avea reacții alergice atunci când din nara sa dreapta a început să se scurgă lichid. Abia în luna decembrie, bărbatul a decis să meargă la un medic, iar după o scanare cerebrală medicul a descoperit că testul pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 îi crease o leziune la placa cribriformă, un os care separa nasul de creier.

Scurgerile de lichid cefalorahidian nu sunt neapărat periculoase, iar pacienții pot trăit ani de zile cu această afecțiune fără să aibă probleme. Însă, oamenii sunt mai predispuși la infecții cerebrale periculoase precum meningita, având în vedere că sistemul nervos central este mai expus.

Cazurile sunt extrem de rare

Doi alți pacienți au dezvoltat scurgeri de lichid cefalorahidian după ce au fost testați pentru COVID-19. În ambele cazuri, pacienții aveau deja afecțiuni cerebrale, scrie Futurism.

Cu toate acestea, o astfel de leziune în urma unui test COVID-19 este excepțional de rară. Mai mult, tipul de testare nazală care a cauzat aceste probleme a devenit mai puțin comună în clinici, după ce medicii au început să folosească teste noi și mai puțin problematice. Așadar, nu lăsați astfel de povești să vă sperie și testați-vă dacă ați fost expuși la COVID-19.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel