Sari la conținut

După cât timp ai imunitate Covid-19, în funcție de vaccinul administrat

a treia doză
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Experții ne atenționează că vaccinul anti-COVID nu ne oferă siguranță absolută în fața infectării. De fapt, vaccinul este dezvoltat pentru a ne feri de formele grave de boală. Imunitatea Covid-19 se obține în funcție de vaccinul administrat.

Momentan, în România, sunt distribuite 3 tipuri de vaccin anti-COVID: Pfizer, Moderna și AstraZeneca. Acestea acționează în mod diferit, oferă imunitate după perioade diferite și, de asemenea, se administrează la intervale diferite.

Emilian Popovici, epidemiolog și vicepreşedinte al Societăţii Române de Epidemiologie, a explicat, potrivit EuropaFM ce eficiență au cele trei vaccinuri anti-COVID.

„Un vaccin nu devine eficient în momentul în care m-am vaccinat. În prima zi, a doua, a treia, ești la fel ca și înainte de vaccinare. De abia la două săptămâni ajungi să dezvolți o protecție, unii dintre pacienți dezvoltă o protecție de 50%, deci unu din doi dacă se expune infecției se va infecta”, explică expertul.

După ce perioadă de timp ai imunitate Covid-19, în funcție de vaccinul administrat

„La vaccinul Pfizer, se apreciază că la două săptămâni după prima doză administrată, o parte dintre cei care primesc această primă doză dezvoltă o protecție undeva la 50%, iar la 10 zile după a doua doză, ajunge la protecția completă sau la protecția maximă.”

În cazul vaccinului de la Moderna, imunitatea se obține decalat. Acest lucru se datorează intervalului diferit de administare al rapelului.

„Dacă mergem la Moderna, acolo lucrurile stau cam la fel, pentru că e doar o diferență de o săptămână în ceea ce privește rapelul, deci se decalează undeva după a doua doză cu o săptămână.”

În cazul vaccinului AstraZeneca, imunitatea se obține în funcție de momentul în care se face rapelul.

„La AstraZeneca avem acel interval de patru sătpămâni minim între prima doză și a doua doză, urmând ca a doua doză să poată să fie administrată de la 4 și până la 12 săptămâni”, adaugă epidemiologul.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel