Din cuprinsul articolului
Dumitru Constantin Dulcan, despre pandemie și întărirea imunității: „Apărăm oamenii de Covid, dar îi pierdem din cauza altor boli/ Să transformăm energia fricii într-o energie a bucuriei”.
Reputatul neurolog şi psihiatru Dumitru Constantin Dulcan cunoscut pentru cartea sa care a schimbat modul de a privi existența, „Inteligența materiei”, ne sfătuiește să fim atenția la gândurile și cuvintele pe care le emitem.
În „Inteligenţa materiei”, cartea lansată în urmă cu patru decenii şi care a uimit comunitatea ştiinţifică românească, autorul a demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină.
Potrivit profesorului Dulcan, cuvintele sunt „simboluri verbale” care au o chimie care se reflectă asupra celulelor și, prin urmare, asupra corpului nostru.
„Cuvintele nu sunt doar simboluri verbale cu care noi definim obiectele realităţii care ne înconjoară. Ştim acum, după studiile care s-au făcut și s-au tot reluat după anii 2000, că, odată cu gândul formulat în mintea noastră se emite şi un câmp de energie, acel suport al gândului de care vorbeam.
Iar aceste gânduri au o chimie care se reflectă asupra celulelor și deci a corpului nostru. Avem gânduri şi emoţii constructive, însă stresul, ura, dispreţul, răutatea, agresivitatea sunt emoții distructive.
De aceea, nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de frică, de teamă, de tristeţe, de depresie, pentru că aceste stări au un efect nefast asupra sănătăţii noastre, unul dintre efecte fiind chiar scăderea imunităţii. Or, în această perioadă, creşterea şi întărirea imunităţii ar trebui să fie primul scop al existenţei noastre.
Și atunci, e important să transformăm energia fricii într-o energie a bucuriei. Cum? Într-un mod foarte simplu: fiecare dintre noi am avut, la un moment dat, în viaţa noastră, un episod fericit, pe care trebuie să-l evocăm, atunci când suntem copleşiţi de frică. Odată cu evocarea evenimentului, aducem şi energia lui, aceasta fiind una dintre căi. Deci anulăm frica printr-un gând fericit dintr-o experiență anterioară.
(…) Să ne adaptăm. Să ne controlăm gândurile, alimentaţia, lecturile şi să nu devenim victimele fricii, pentru a nu ne scădea rezistenţa la boală”, a dezvăluit profesorul Constantin Dulcan într-un interviu pentru revista Tango.
Cum putem să ne păstrăm sănătatea fizică, mentală și spirituală în contextul pandemiei de coronavirus?
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…