Din cuprinsul articolului
Duminica Floriilor este una dintre cele mai importante sărbători pentru cei creștini ortodocși. Aceasta vestește Paștele, reamintind de intrarea lui Iisus în Ierusalim.
În această zi sunt sărbătorite persoanele cu nume de flori. De Florii se poate mânca pește, fiind a doua dezlegare din postul Paștelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.
Pentru că este o sărbătoare foarte importantă, făcând parte din cele 12 sărbători împărătești dn cursul anului bisericesc, este bine să rostim o rugăciune foarte puternică. Aceasta ne va ajuta să fim sănătoși si să avem parte de bucurii.
„Doamne, Dumnezeul nostru, Care şezi pe heruvimi; Cel ce ai arătat puterea Ta şi ai trimis pe Unul Născut Fiul Tău,
Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască lumea prin Crucea, prin îngroparea şi prin învierea Sa; Căruia, venind în Ierusalim spre patima cea de bunăvoie, poporul care şedea întru întuneric şi în umbra morţii,
Luând semnele biruinţei, ramuri de copaci şi stâlpări de finic, I a prevestit învierea, Însuţi, Stăpâne, păzeşte ne şi pe noi, care urmând acelora purtăm în mâini ramuri de copaci în această zi de înainte prăznuire.
Şi precum pe acele popoare şi pe acei prunci care Ţi au strigat Ţie: Osana, apără ne şi pe noi, ca prin laude şi cântări duhovniceşti să ne învrednicim de dătătoarea de viaţă învierea cea de a treia zi,
În Hristos Iisus Domnul nostru, cu Care împreună eşti binecuvântat, cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.
În această zi, toate persoanele care poartă nume de flori sunt sărbătorite. Nu uita să le spui apropiaților o urare!
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…