Categories: Știrile zilei

Duminică este a cincea zi în care transportatorii și agricultorii își strigă nemulțumirile în stradă

Duminică este a cincea zi în care transportatorii și agricultorii își strigă nemulțumirile în stradă. Aceștia nu renunță la protest, cerându-le aleșilor politici să le respecte doleanțele.  In următoarele ore aceștia urmează să poate noi negocieri cu autoritățile.

Fermierii și transportatorii nu renunță la protest. Manifestațiile din București și alte orașe din țară au început miercuri. După lungi discuții și presiuni asupra Executivului, protestatarii spun că au primit doar promisiuni. Duminică, reprezentanții asociațiilor vor purta noi negocieri la Ministerul Finanțelor.

Fermierii, deciși să nu renunțe la protest

Reprezentanţii transportatorilor şi ai fermierilor ajung duminică la Ministerul Finanţelor pentru noi discuții. În cursul zilei de sâmbătă, aceștia au purtat negocieri și cu oficialii din Ministerul Agriculturii şi Ministerul Transporturilor. În urma acestora, fermierii nu au obținut răspunsurile așteptate. Din acest motiv au anunțat că nu vor renunța la protest.

Cu toți se plâng că cele două sectoare de activitate sunt neglijate de autorități. De altfel, protestatarii spun că Guvernul le pune mai multe piedici, în loc să ofere un sprijin substanțial sectorului agricol.

Capitala sub  Asediu, intrările în Capitală, supravegheate de autorități

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a transmis duminică dimineaţa că un număr mare de protestatarii sunt în continuare  în zona localității  Afumaţi, pe DN 2. Camioanele staționează pe banda 1 a sensului de mers către București. Fermierii și transportatorii nu vor putea intra însă în Capitală cu utilajele, așa cum și-au propus inițial. Autoritățile supraveghează intrările în București.

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, solicită calm și respectarea legislației privind accesul utilajelor grele în București și cea privitoare la dreptul la protest.

Protest în marile orașe din țară. Protestatarii din Suceava și Botoșani au intenționat să blocheze și Vama Siret

Manifestațiile continuă și în alte orașe ale țării. Ieri, protestatarii din Suceava și Botoșani au intenționat să blocheze și Vama Siret.

Fermierii și transportatorii sunt nemulţumiţi de accizele mari la motorină și de majorarea prețurilor RCA. De asemenea, aceștia se plâng și de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie.

„Estimăm că şi astăzi vor continua protestele transportatorilor şi fermierilor şi se va circula cu viteză redusă în multe zone ale ţării, în special pe centurile marilor oraşe, îndeosebi pe centura Capitalei, unde traficul a fost îngreunat în ultimele zile, de când au început manifestaţiile. ”, a transmis Centrul Infotrafic al Poliției Române.

Având în vedere contextul, șoferii sunt îndemnați să acorde mai multa atenție manevrelor din trafic. De asemenea, acestora le este recomandat să evite zonele în care au loc manifestații.

„Sfătuim şoferii să acorde multă atenţie tuturor manevrelor efectuate şi să evite zonele cu proteste, pentru că se va circula cu viteză foarte redusă, pe alocuri putând apărea chiar blocaje în trafic”, se arată într-un comunicat al Centrului Infotrafic.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

4 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

5 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

5 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

5 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

6 ore ago

Citeste si: