Din cuprinsul articolului
DSVSA: Cei care sacrifică porci în gospodăriile proprii trebuie să facă acest lucru. Este ESENȚIAL pentru că altfel își pun sănătatea în pericol.
Persoanele care sacrifică porci în gospodăriile proprii sunt îndemnate să facă examenul pentru trichineloză al cărnii.
Analiza poate fi realizată în laboratoarele veterinare din zona de domiciliu, care țin de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).
La Timișoara se deschid săptămâna viitoare și centrele de testare din piețe, anunță șeful DSV local, Flavius Nicoară, citat de Radio România Actualități.
„Colegii medici veterinari de liberă practică, cabinetele lor sunt dotaƫi cu trichineloscop în vederea efectuării acestui examen, iar probabil, începând din 7 sau 8 decembrie, cetățenii din Timișoara și
cei din jurul Timișoarei pot să vină și în cele două centre pe care le vom deschide în Timișoara: unul în Piaƫa Doina și unul în Piaƫa Iosefini”, a explicat Flavius Nicoară.
Un examen trichineloscopic va costa aproximativ 20 de lei. Porcii pot fi sacrificați de crescători în gospodării doar în localitățile în care este permis acest lucru și doar pentru consum propriu, mai transmite Radio România Actualități.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…