Din cuprinsul articolului
Pentru că sărbătorile pascale se apropie, DSVSA a emis recomandări pentru populaţie! Ce trebuie să facem de Paște!
Crescătorii de oi au început să facă primele calcule, în perspectiva sărbătorilor de Paşti. Deocamdată estimează preţuri apropiate de cele din sezonul trecut, însă peste aproximativ două săptămâni se vor contura mai clar, spune Zaharia Simionca, fermier din Bistriţa-Năsăud.
În judeţul Mureş sunt deja şapte centre autorizate pentru sacrificarea mieilor de Paşti. Directorul executiv al DSVSA Mureş, Lucian Goga, reia principala recomandare pentru populaţie, atrage atenția populației să cumpere carne de miel din locuri autorizate sau înregistrat sanitar-veterinar.
„Ca în fiecare an, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, sfat pentru consumatori: să cumpere carne de miel din locuri autorizate sau înregistrat sanitar-veterinar. Acolo se găsește carne de miel expertizată, care poartă marca de sănătate”, a declarat Lucian Goga.
De altfel, inspectorii sanitar-veterinari vor intensifica, în perioada imediat următoare, controalele privind vânzarea, transportul şi depozitarea alimentelor tradiţionale de Paşti.
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…